StiripesurseSintezeAli Khamenei: 'Iranul îi va da o palmă Americii!'

Ali Khamenei: ‘Iranul îi va da o palmă Americii!’

Publicat:

Iranul îi va da o palmă şi va învinge America învingând sancţiunile economice, a declarat liderul suprem Ali Khamenei într-un discurs difuzat de televiziunea de stat joi, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Khameini a susţinut acest discurs în faţa a mii de membri ai miliţiei Basij şi lideri din eşalonul superior al Gardienilor revoluţiei adunaţi pe un stadion din Teheran.

Citeşte şi: Elena Udrea şi Alina Bică au fost ARESTATE în Costa Rica

Poporul iranian se confruntă cu o perioadă delicată din cauza presiunii SUA şi a problemelor economice, a mai spus Khamenei.

Tensiunile dintre Iran şi SUA s-au înrăutăţit după ce preşedintele american Donald Trump s-a retras dintr-un acord multilateral privind dosarul nuclear iranian în luna mai şi a impus din nou sancţiuni.


“Situaţia naţiunii, regiunii şi a lumii este delicată, în special pentru noi, poporul iranian”, a spus Khamenei.

“Delicată în sensul că pe de o parte avem strigătele politicienilor şi puterilor arogante din America imperialistă… iar pe de alta problemele economice ale naţiunii şi dificultatea traiului zilnic pentru o mare parte a oamenilor săraci din ţară”, a adăugat liderul suprem iranian.

Citeşte şi: Schimb de focuri în Carolina de Sud: Un poliţist a fost ucis şi alţi patru au fost răniţi de gloanţe – VIDEO

Rialul iranian s-a devalorizat cu aproximativ 75% de la începutul anului 2018. În acelaşi timp, oficiali americani au anunţat că noile sancţiuni care vizează sectorul petrolier iranian vor fi impuse începând cu 4 noiembrie.

Iranul trebuie să-i dea o palmă Americii şi să o învingă învingând sancţiunile, a mai spus Khamenei în discurs.

“Prin bunătatea lui Dumnezeu vom învinge sancţiunile şi învingerea sancţiunilor este învingerea Americii”, a afirmat liderul suprem. “Iar America trebuie să primească o altă palmă de la poporul iranian prin învingerea sancţiunilor”, a subliniat el. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.