StiripesurseSocialVIDEO Accident grav, cu patru maşini, în Ciocana

VIDEO Accident grav, cu patru maşini, în Ciocana

Publicat:

Un accident rutier s-a produs astăzi pe strada Nicolae Milescu Spătaru, în sectorul Ciocana al Capitalei. Potrivit martorilor oculari, patru automobile au fost avariate după ce un șofer a pierdut controlul volanului și a provocat un impact în lanț.

Potrivit oamenilor legii, vinovat de producerea accidentului ar fi șoferul unui Volkswagen, în vârstă de 28 de ani. În circumstanțe încă neclare, acesta ar fi derapat și s-ar fi izbit într-o mașină de marca Toyota, parcată pe marginea carosabilului, transmite pulsmedia.md.

Citeşte şi: CC nu poate să invalideze mandatele partidului lui Costiuc – Stiripesurse.md

În urma coliziunii, automobilul Toyota a fost proiectat într-un alt vehicul de aceeași marcă, iar ulterior într-un Renault, care se afla parcat în apropiere.

La fața locului au intervenit Poliția și echipajele medicale. Șoferul Volkswagenului a primit îngrijiri medicale, însă a refuzat spitalizarea.


Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului și gradul de deteriorare al vehiculelor implicate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.