StiripesurseJustiţieVIDEO Constantin Țuțu va fi adus silit la următoarea ședință de...

VIDEO Constantin Țuțu va fi adus silit la următoarea ședință de judecată

Publicat:

Fostul deputat democrat Constantin Țuțu urmează să fie adus silit la următoarea ședință de judecată în dosarul în care este acuzat de îmbogățire ilicită, după ce, astăzi, 8 octombrie, nu s-a prezentat în instanță. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, care a mai dispus ca inculpatul să fie reprezentat de un avocat din oficiu.

Ședința de judecată a avut loc în absența lui Țuțu și a avocatului său, Ion Negura, care a invocat „motive personale” și a cerut amânarea cauzei, motivând că nu a reușit să discute cu clientul său de la momentul escortării acestuia în Republica Moldova, transmite agora.md.

Citeşte şi: CC nu poate să invalideze mandatele partidului lui Costiuc – Stiripesurse.md

„La data de 8 octombrie a parvenit o cerere din partea avocatului Ion Negura care solicita amânarea ședinței de judecată, invocând că de când inculpatul a fost escortat în R. Moldova nu a avut posibilitatea să se întâlnească și nu au coordonat poziția în dezbateri judiciare”, a declarat judecătorul Petru Păun.

Reprezentanta acuzării, procurora Elena Cazacov, a calificat cererea avocatului drept o tentativă de tergiversare a procesului penal, solicitând sancționarea apărătorului pentru neprezentare nemotivată.


„Neconsultarea poziției cu clientul nu constituie un temei de neprezentare în ședința de judecată. Pentru a evita pe viitor tergiversarea cauzei, considerăm că urmează să fie aplicată o amendă judiciară în privința avocatului”, a declarat procurora.

Instanța a admis solicitarea acuzării, aplicând o amendă de 2.000 de lei avocatului Ion Negura pentru neprezentare nemotivată.

Pe 2 octombrie 2025, fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, a fost reținut în punctul de trecere a frontierei Vulcănești, pe sensul de intrare în Republica Moldova dinspre Ucraina.

Anterior, se vehicula că fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, s-ar afla la Tiraspol.

Șeful Poliției de Frontieră, Ruslan Gălușca, declară că fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, care a fost reținut ieri-seară la vama Vulcănești, a venit benevol la hotar. „Cert este faptul că venea din Ucraina”, a menționat acesta.

Procurorii au anunțat ulterior că Țuțu este investigat și pentru „traversare ilegală a frontierei”.

Fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, reținut împreună cu Vladimir Plahotniuc în Grecia, pe 22 iulie 2025, a fost eliberat la începutul lunii septembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Român trimis 15 ani într-un ‘gulag’ rusesc. Este acuzat că a spionat pentru Ucraina

Un cetățean român acuzat de autoritățile ruse că a transmis Ucrainei informații despre sistemele de apărare antiaeriană din Soci a fost condamnat definitiv la...

Taximetriștii vor fi impozitați ca orice alți angajați, începând cu 1 iulie 2026

Angajatorii din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi vor trebui să aplice, începând cu 1 iulie 2026, regimul general de impozitare...

Radu Marian, precizări privind reforma fiscală: Proiectul este la faza consultărilor și încurajăm publicul să se expună în continuare

După lansarea consultărilor publice a proiectului politicii fiscale pentru anul 2027 de către Ministerul Finanțelor, în spațiul public au apărut un val de critici...

Viktor Orban nu mai poate reveni în funcția de premier al Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, a aprobat vineri un amendament constituțional care îi interzice lui Viktor Orbán să revină în funcția de premier. Amendamentul, inițiat de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.