StiripesurseExterneAngela Merkel 'lichidează' chestiunea Ucraina: 'Cine e de vină? Parțial, Polonia...

Angela Merkel ‘lichidează’ chestiunea Ucraina: ‘Cine e de vină? Parțial, Polonia și țările baltice’

Publicat:

Fostul cancelar și-a prezentat cartea în Ungaria (unde a fost întâmpinată de Orbán) și a declarat într-un interviu că în 2021 a susținut necesitatea unei confruntări directe a UE cu Putin. Lovindu-se de refuzul ferm al Poloniei și țărilor baltice.

Angela Merkel nu numai că a călătorit în Ungaria, unde a fost întâmpinată de Viktor Orbán ca pe vremuri: două steaguri gigantice de o parte și de alta, unul maghiar și unul german, așa cum se obișnuiește la vizitele șefilor de guvern, scrie „Il Corriere della Sera” (Italia). Ca și cum situația nu ar fi fost destul de complicată, în timpul acestei călătorii în Ungaria, Merkel a acordat un interviu ziarului de opoziție, Partizan. Iar un fragment din acest interviu, care vorbește despre războiul din Ucraina, în special, a stârnit reacții furioase în țările baltice și în Polonia, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Fiind întrebată cum crede că s-a ajuns la război, Merkel s-a lansat într-o analiză istorică. „În iunie 2021, am simțit că Putin nu mai lua în serios acordul de la Minsk”, a spus fostul cancelar, când Putin masa deja trupele la graniță. „Din acest motiv, am vrut un nou format în care noi, ca Uniune Europeană, să putem vorbi direct cu Putin”. Numai că acest lucru, spune Merkel, „nu a fost susținut de toată lumea. În principal țările baltice, dar și Polonia au fost împotrivă”. Țări care, în opinia fostului cancelar, se temeau că UE nu avea „o politică comună față de Rusia. În orice caz, acest lucru nu s-a întâmplat. Apoi, eu am părăsit funcția și a început agresiunea lui Putin”.

A urmat un val de reacții. Mulți cred că Merkel dă vina parțial pe statele baltice și pe Polonia pentru invazie. Prim-ministrul leton, Krišjānis Kariņš, a contrazis-o pe X: „V-am spus de multe ori că nu puteți negocia cu Putin «cu bună-credință», dar dumneavoastră credeați că statele baltice greșesc. Știam foarte bine care sunt opiniile lui Merkel, dar sunt stupefiat de faptul că, după tot ce s-a întâmplat în Ucraina, dvs încă mai gândiți așa” Ministrul estonian de externe, Margus Tsahkna, a adoptat același ton: „Doar Rusia este de vină pentru agresiune”, în timp ce fostul prim-ministru polonez, populistul Mateusz Morawiecki, a declarat: „Angela Merkel, cu interviul ei nechibzuit, s-a dovedit a fi printre politicienii germani cei mai novici pentru Europa din ultimul secol”.


Unele persoane din Germania o compară pe Angela Merkel cu Gerhard Schröder. Pozițiile celor doi fiind în realitate foarte diferite, mai ales că Schröder – încă convins că Nord Stream a fost o idee bună – era pe lista de plată a Rusiei, în calitate de președinte al consiliului de supraveghere al Gazprom. Cu toate acestea, este uimitor că de când a rupt tăcerea, odată cu publicarea biografiei sale, Freedom, și a vorbit despre Rusia, Merkel nu și-a cerut scuze pentru nimic (cu excepția unor detalii specifice).

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Ea reiterează că l-a înțeles perfect pe Putin și obiectivele sale, însă întrebarea care o măcina era: cum să se comporte cu el. Pare foarte hotărâtă să-și apere munca, refuzând să recunoască că a înțeles greșit – sau a subestimat – Rusia. Probabil rămâne convinsă de succesul unei soluții diplomatice (cu ea la guvernare, desigur), împotriva dorințelor aproape tuturor. Însă, în timp ce își apără moștenirea, surprinde faptul că ignoră urmările războiului și cât de nepractică și insensibilă pare a fi față de spiritul vremurilor, un lucru pe care Merkel nu l-a avut niciodată în anii ei de putere.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova și Ucraina mizează pe sprijin reciproc în procesul de aderare la UE

Republica Moldova și Ucraina au nevoie una de cealaltă în procesul de integrare europeană și vor continua să își susțină reciproc parcursul spre Uniunea...

Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți, trimiși în judecată

Procurorii PCCOCS i-au trimis pe banca acuzaților pe alți trei învinuiți în dosarul „Car Vertical,” după ce au dat publicității pe aplicația Telegram fotografii...

Moldova – obligată la CEDO să plătească prejudicii de peste jumătate de milion de euro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Republica Moldova să achite 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar privind executarea unei...

Se ieftinesc carburanții. ANRE dictează noi prețuri plafon

Agenția națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit pentru ziua de mâine, vineri, 5 iunie, noi prețuri maxime de referință pentru principalele produse...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.