StiripesurseCultură și MediaDiverseSărituri cu elastic de pe 'cel mai înalt pod din lume',...

Sărituri cu elastic de pe ‘cel mai înalt pod din lume’, la peste 625 de metri

Publicat:

Mai multe persoane au făcut sărituri de pe cel mai înalt pod din lume, așa cum a fost descris cel situat la 625 de metri deasupra unui defileu din provincia muntoasă Guizhou, China. Aventurierii au sărit în gol folosind benzi de elastic.

Autoritățile chineze au inaugurat la sfârșitul lunii septembrie ceea ce ele numesc cel mai înalt pod din lume, situat la 625 de metri deasupra unui defileu, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

La o săptămână de la inaugurare, chinezi au fost văzuți făcând sărituri cu elastic de pe pod, potrivit Le Figaro Imaginile distribuite pe rețelele de socializare arată mai multe persoane sărind în gol de la peste 625 de metri deasupra defileului amețitor din sudul Chinei. Se pare că pentru o săritură în gol se percepe o taxă de circa 500 de dolari americani.

Deschiderea Podului Marele Canion Huajiang reduce timpul de călătorie între cele două părți ale defileului de la două ore la două minute, au transmis oficialii chinezi la inaugurarea din septembrie. Totuși, declararea drept cel mai înalt pod din lume a stârnit controverse. Unii experții spun că deși construcția este aproape de două ori mai mare decât Turnul Eiffel, cel mai înalt pod din lume ca înălțime structurală totală rămâne Viaductul Millau.


Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

2 492 de agenți economici din regiunea transnistreană sunt luați la evidența Agenției Servicii Publice

La finele primului semestru al anului 2026, în Registrul de stat al persoanelor juridice figurau 2 492 de agenți economici din stânga Nistrului și...

Ploi și descărcări electrice în nordul ţării. Vreme capricioasă şi în restul teritoriului

Vineri, 24 iulie, vremea va fi mai răcoroasă în nordul Republicii Moldova, unde sunt prognozate averse însoțite de descărcări electrice. În centru și sud...

Curs valutar

Euro și dolarul se apreciază ușor la sfârșit de săptămână, potrivit ratelor oficiale de schimb valutar afișate de Banca Națională a Moldovei (BNM). Astfel, euro...

31 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, 31 de cetățeni străini au primit refuz de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, informează Poliția de Frontieră. În punctele de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.