StiripesursePolitică'Săgeata' lui Şor din Floreşti a fost trimisă în judecată

‘Săgeata’ lui Şor din Floreşti a fost trimisă în judecată

Publicat:

Președintele oficiului teritorial Florești al fostului partid „ȘOR” a fost trimis pe banca acuzaților, fiind învinuit de complicitate la acceptarea finanțării ilegale a formațiunii din partea unui grup criminal. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 7 ani de închisoare.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în perioada iulie – octombrie 2022, învinuitul, în complicitate cu conducerea partidului, ar fi contribuit la acceptarea finanțării ilicite, oferind indicații, informații și resurse pentru sprijinirea activităților formațiunii în scopul transportării și remunerării persoanelor participante la protestele organizate de către Partidul „ȘOR”.

Citeşte şi: Krasnoselski cere o întâlnire urgentă cu Maia Sandu – Stiripesurse.md

Astfel, acesta ar fi acceptat prin complicitate finanțarea partidului din surse ilicite, în valoare de peste 8 milioane de lei. Ulterior, banii au fost folosiți pentru activitățile partidului, cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale.

Fiind audiat, învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.