StiripesurseExterneErbicidul care ucide albinele: România, acuzată de Bruxelles că sfidează regulile...

Erbicidul care ucide albinele: România, acuzată de Bruxelles că sfidează regulile UE

Publicat:

Comisia Europeană a declanșat o procedură de infringement împotriva României, acuzând autoritățile de la București că au încălcat în mod repetat legislația europeană privind protecția polenizatorilor.

Țara vecină a continuat să aprobe, în regim excepțional, utilizarea unor insecticide interzise în Uniunea Europeană, din clasa neonicotinoidelor – substanțe extrem de toxice pentru albine.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Bruxelles: România ignoră interdicțiile din 2018

Potrivit Comisiei Europene, România „a acordat în mod repetat autorizații de urgență pentru produse de protecție a plantelor care conțin neonicotinoide, contrar legislației europene”. Cele trei substanțe – imidacloprid, clotianidin și tiametoxam – au fost interzise pentru utilizarea în aer liber încă din 2018, din cauza impactului devastator asupra polenizatorilor, informează Digi24.

Executivul european precizează că, în pofida avertismentelor repetate, România a emis 12 autorizații temporare de urgență în 2023 și 2024 pentru folosirea imidaclopridului și tiametoxamului la tratarea semințelor de porumb, floarea-soarelui și cereale.


Comisia subliniază că o decizie a Curții de Justiție a UE, din ianuarie 2023, interzice explicit astfel de derogări, chiar și în situații considerate de urgență.

Ce urmează în procedura de infringement

Primul pas al procedurii este trimiterea unei scrisori de notificare, prin care se deschide oficial cazul. România poate răspunde cu propriile observații.

Dacă explicațiile nu sunt considerate satisfăcătoare, Comisia trimite un aviz motivat, solicitând măsuri concrete de conformare. În lipsa acestora, cazul poate fi trimis Curții de Justiție a Uniunii Europene, care are competența de a impune sancțiuni financiare.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Sancțiuni posibile pentru România

Dacă România nu se aliniază regulilor europene, Bruxellesul poate cere CJUE să impună amenzi zilnice sau sume forfetare până la remedierea situației.

În cazuri similare, statele membre au fost obligate să plătească milioane de euro pentru refuzul de a respecta legislația UE privind mediul și sănătatea publică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Avertisment MAE: Evitaţi călătoriile în Federația Rusă!

Autoritățile de la Chișinău recomandă cetățenilor să evite, pe cât posibil, deplasările în Federația Rusă. Și asta pentru că se mențin riscurile sporite de...

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Pașaportul moldovenesc, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc este pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume. Cetățenii Republicii Moldova pot călători în 120 de destinații fără...

Victoria Belous, din nou la conducerea Finanțelor

Victoria Belous, care a depus jurământul în calitate de ministră a Finanțelor în cadrul Guvernului condus de Vasile Tofan, a declarat că se întoarce...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.