StiripesurseRăzboi in UcrainaUcraina acuză Rusia că a întrerupt în mod deliberat legătura electrică...

Ucraina acuză Rusia că a întrerupt în mod deliberat legătura electrică a centralei din Zaporojie cu rețeaua ucraineană

Publicat:

Ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sibiga, a acuzat duminică Moscova că a întrerupt în mod deliberat legătura electrică externă cu centrala nucleară din Zaporojie, aflată sub control rusesc, pentru a o conecta la reţeaua electrică a Rusiei, relatează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.

Andrii Sibiga a declarat că Moscova încearcă să testeze reconectarea uzinei la reţeaua energetică a Rusiei.

Ucraina şi-a exprimat temeri în repetate rânduri că Moscova va încerca să redirecţioneze producţia centralei către reţeaua Rusiei. Însă oficialii ruşi au negat orice intenţie de a încerca repornirea centralei, ocupată de forţele ruse încă din primele săptămâni ale invaziei lor în februarie 2022.

Centrala nu produce energie electrică în acest moment, dar nici nu mai are o sursă externă de energie electrică de aproape trei săptămâni. Administraţia actuală a centralei a recurs la generatoare diesel de urgenţă pentru a asigura energia necesară menţinerii combustibilului „la rece” în interiorul instalaţiei şi pentru a preveni topirea acestuia.

„Rusia a întrerupt intenţionat conexiunea centralei cu reţeaua ucraineană pentru a testa forţat reconectarea la reţeaua rusă”, a scris Sibiga pe platforma X în limba engleză. El a denunţat o „tentativă de furt a unei instalaţii nucleare ucrainene paşnice”.


„Moscova încearcă să păcălească AIEA şi întreaga comunitate tehnică şi diplomatică pretinzând că problema este cauzată de altcineva decât de ea însăşi”, a spus Sibiga, referindu-se la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, cu sediul la Viena.

Kievul şi Moscova s-au acuzat reciproc de bombardamente care au dus la întreruperea alimentării din exterior a centralei.

AIEA, agenţie nucleară a ONU, a declarat săptămâna trecută că procesul de restabilire a legăturii externe era în curs şi a solicitat în repetate rânduri ambelor părţi să se abţină de la acţiuni care compromit siguranţa nucleară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.