StiripesursePoliticăIon Ceban vrea un premier tehnocrat

Ion Ceban vrea un premier tehnocrat

Publicat:

Blocul Alternativa admite posibilitatea de a purta negocieri pentru susținerea unui candidat la funcția de prim-ministru tehnocrat. O spune primarul Chișinăului, Ion Ceban, unul dintre liderii blocului. El a precizat că reprezentanții formațiunii ar putea participa la discuții privind formarea unui nou guvern, cu condiția ca viitorul premier să fie o persoană din afara partidului de guvernământ și ca programul guvernamental să includă proiecte sociale în interesul cetățenilor.

Ion Ceban a subliniat că Blocul Alternativa va rămâne o forță de opoziție activă în Parlament. De asemenea, politicianul a reiterat că, în calitate de primar al municipiului Chișinău, își va continua mandatul și proiectele începute în Capitală, transmite IPN.

Citeşte şi: Chișinăul își sărbătorește astăzi Hramul – Stiripesurse.md

„Noi vom fi o forță de opoziție puternică. Problema fostei guvernări este incompetența. Noi de aici vom porni. Cei care ne guvernează trebuie să o facă competent. Eu răspund de ceea ce fac în Chișinău. Eu continui să-mi fac munca, așa cum am promis cetățenilor. Am un contract cu locuitorii municipiului Chișinău și voi continua proiectele pe care le-am început în Chișinău. În același timp, eu respect votul cetățenilor și le mulțumesc pentru votul oferit la parlamentare”, a declarat Ion Ceban în cadrul emisiunii „Pe față” de la postul public de televiziune.

Edilul a acuzat guvernarea de lipsă de competență și de incapacitate de a gestiona eficient problemele țării.


„Actul de guvernare se finalizează cu zero dezvoltare economică în acest an. Asta ar trebui să ne preocupe pe noi. Avem un deficit bugetar enorm de 17 miliarde, o datorie publică care se ridică la 139 de miliarde de lei, adică dublu față de ceea ce a fost acum patru ani. Noi vom face o opoziție puternică, profesionistă și asta se va vedea în Parlament. Când va fi vorba de interesul omului, dacă vor fi proiecte care interzic închiderea arbitrară a școlilor, de exemplu, vom vota”, a mai spus Ion Ceban.

Întrebat despre posibile scenarii pentru formarea unui nou guvern, primarul a spus că Blocul Alternativa este deschis să discute cu un potențial prim-ministru tehnocrat, dar doar în baza unor condiții clare.

„Astăzi sunt două scenarii. Sau va fi un guvern de sacrificiu, care va continua toate prostiile care au fost până acum și prin martie-aprilie, o să-i zboare capul. Scenariul doi ar fi să fie numit prim-ministru o persoană din zona tehnocrată. Eu aș merge la negocieri cu o persoană tehnocrată. Aș înainta anumite condiții. Aceste condiții ar ține de proiecte sociale care îi interesează pe oameni”, a precizat Ion Ceban.

La alegerile parlamentare din 28 septembrie, Blocul Alternativa a acumulat 7,96% din voturi, ceea ce îi asigură 8 mandate de deputat în noul legislativ.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

Energocom a început achizițiile de gaze pentru sezonul rece

Energocom a început achiziția gazelor naturale necesare pentru sezonul rece 2026-2027 și anunță că o parte din cantitățile planificate au fost deja contractate. Până...

Ambasadorul R. Moldova la Moscova a fost convocat la MID

Ambasadorul R. Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat la Ministerul rus de Externe, unde i-a fost înmânată o notă de protest în...

Cazurile de afecțiuni ORL se dublează vara

Numărul pacienților care ajung la medic cu probleme ORL, precum otita, rinita, rinosinuzita sau durerile în gât, s-a dublat în sezonul cald. Potrivit Institutului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.