StiripesursePolitică'Americanul' Alexandru Munteanu este favorit la funcţia de premier

‘Americanul’ Alexandru Munteanu este favorit la funcţia de premier

Publicat:

Omul de afaceri Alexandru Munteanu, stabilit de peste 20 de ani în Ucraina, ar urma să fie candidatul la funcția de prim-ministru al R. Moldova.

Alexandru Munteanu are 61 de ani și se prezintă drept „american de origine moldovenească”. Acesta nu a mai fost implicat anterior în activități politice, transmite zdg.md.

Citeşte şi: Chișinăul își sărbătorește astăzi Hramul – Stiripesurse.md

Candidatura lui Munteanu va fi discutată la o ședință PAS care urmează să aibă loc astăzi, 14 octombrie.

Alexandru Munteanu este unul dintre fondatorii Camerei de Comerț Americane din Moldova (AmCham Moldova), președinte-fondator al Alianței Franceze din Moldova (de peste 25 de ani), dar și copreședinte al Consiliului Consultativ de Afaceri pentru Europa de Sud-Est și Eurasia (BAC SEE).


Acesta deține un masterat în Managementul Politicilor Economice de la Universitatea Columbia (New York) și un masterat în Fizică de la Universitatea de Stat din Moscova (MGU).

Amintim că prim-ministrul Dorin Recean a anunțat că nu va mai continua să conducă Guvernul Republicii Moldova. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Ulterior, investitorul Vasile Tofan s-a aflat printre persoanele vehiculate în spațiul public pentru funcția de prim-ministru, însă a refuzat oferta.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.