StiripesurseSocialAutorităţile din Orhei instituie măsuri de carantină

Autorităţile din Orhei instituie măsuri de carantină

Publicat:

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) vine cu recomandări pentru cetățeni, după confirmarea unui caz de Pestă porcină africană în raionul Orhei.

La data de 7 octombrie 2025, prin testări de laborator, a fost depistată prezența virusului Pestei porcine africane (PPA) în probele recoltate de la porcii domestici dintr-o exploatație nonprofesională situată în localitatea Ciocâlteni, raionul Orhei.

Citeşte şi: Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia – Stiripesurse.md

Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Orhei și Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Telenești au aprobat un plan de măsuri urgente pentru localizarea, eradicarea și prevenirea difuzării PPA către alte exploatații nonprofesionale sau ferme comerciale.

La fel, în jurul focarului au fost stabilite o zonă de protecție de 3 km şi o zonă de supraveghere de 10 km, unde au fost instituite măsuri de carantină prin interdicția circulației de porci, recensământul animalelor în toate tipurile de exploatații, dar și alte acțiuni conexe.


Mesaj important pentru cetățeni

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor recomandă cu insistență cetățenilor să achiziționeze doar porci identificați (crotaliați) și însoțiți de certificat sanitar veterinar. „Acesta este un pas esențial pentru a ne asigura că nu irosim banii pe animalele care pot fi bolnave, provin din circuitul ilegal de animale, precum și prevenirea răspândirii bolilor”, comunică ANSA.

Identificarea animalelor și eliberarea formularelor de mișcare sunt gratuite pentru proprietarii din exploatațiile nonprofesionale, iar Agenția încurajează utilizarea acestor servicii pentru a respecta reglementările sanitar-veterinare.

ANSA îndeamnă, în continuare, populația să rămână responsabilă și să evite achiziționarea animalelor din spații neautorizate, pentru a reduce riscurile de contagiozitate. Suplimentar, se recomandă monitorizarea atentă a animalelor în curte, aplicând măsuri stricte de prevenire a bolilor, iar pentru achiziționarea animalelor, apelați doar la ferme sau comercianți autorizați, solicitând certificate sanitare veterinare, care garantează atât trasabilitatea, cât și starea de sănătate a acestora.

„În caz de îmbolnăvire, deces al animalelor sau descoperire a cadavrelor de mistreți, este important să informați imediat autoritățile competente (medici veterinari sau autoritățile locale) pentru a asigura o reacție promptă și eficientă”, se arată în comunicatul ANSA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 august. ANRE introduce o nouă taxă

Șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea...

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 09 bani. Dolarul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.