StiripesurseȘtirile zileiTransnistria a evitat 'la mustaţă' o nouă criză energetică

Transnistria a evitat ‘la mustaţă’ o nouă criză energetică

Publicat:

Livrările de gaze naturale către stânga Nistrului vor fi reluate în volum deplin începând cu data de 17 octombrie. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban.
”Începând cu 17 octombrie, vor fi reluate integral livrările de gaze naturale către regiunea transnistreană a Republicii Moldova, în volumele contractuale necesare pentru a asigura consumul tuturor categoriilor de utilizatori. Aceasta va permite restabilirea furnizării apei calde și începerea sezonului de încălzire” a scris Ceban pe canalul său de Telegram.

Amintim că, anterior, vicepremierul pentru reintegrare, Roman Roșca, a anunțat că regiunea transnistreană a fost asigurată cu volume necesare de gaz doar până pe data de 15 octombrie.

Acum două săptămâni, Tiraspolul a anunțat despre introducerea unui regim de economisire a gazelor naturale. Decizia a fost adoptată după ce Rusia a rămas fără o companie prin care să achite gazele livrate în regiunea transnistreană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

21 iulie: Ziua mondială junk food

Această sărbătoare controversată este dedicată mâncării nesănătoase și este celebrată mai ales în SUA. În ziua de astăzi, mâncarea de tip junk food este principala...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.