StiripesurseExterneTrump se va întâlni cu Putin la Budapesta "în următoarele două...

Trump se va întâlni cu Putin la Budapesta “în următoarele două săptămâni”

Publicat:

Donald Trump şi Vladimir Putin se vor întâlni în curând la Budapesta, un anunţ surpriză făcut în ajunul unei întâlniri la Casa Albă între preşedintele american şi omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, care speră să obţină rachete Tomahawk, comentează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Întâlnirea a fost decisă în timpul unei conversaţii telefonice, joi, între liderii rus şi american, de care liderul de la Kremlin a profitat pentru a avertiza că livrarea acestor arme americane va “dauna considerabil” relaţiei dintre Moscova şi Washington.

Citeşte şi: Maia Sandu a semnat decretul! Noul Parlament se va întruni pe 22 octombrie – Stiripesurse.md

Summitul va avea loc “în următoarele două săptămâni”, a precizat Donald Trump joi în cursul unei discuţii cu presa în Biroul Oval.

Pe reţeaua sa Truth Social, el a scris că schimbul de opinii cu Vladimir Putin a fost “foarte productiv”, Moscova descriindu-l ca fiind “extrem de sincer şi plin de încredere”.


“Vedem deja că Moscova se grăbeşte să reia dialogul imediat ce aude despre Tomahawk”, a comentat pe X preşedintele ucrainean care a sosit joi la Washington.

Vineri, el speră să îl convingă pe Donald Trump să întărească armata ucraineană, în timp ce Rusia îşi intensifică atacurile împotriva infrastructurii energetice din Ucraina.

Preşedintele american s-a arătat foarte prudent când a fost întrebat joi despre posibila livrare a acestor rachete de croazieră către Kiev.

“Nu putem epuiza rezervele propriei noastre ţări”, a spus Donald Trump, adăugând: “Şi noi avem nevoie de ele, deci nu ştiu ce putem face”.

În cursul convorbirii cu omologul său, “Vladimir Putin a reiterat teza că rachetele Tomahawk nu vor schimba situaţia pe câmpul de luptă, dar vor provoca daune semnificative relaţiilor dintre ţările noastre, fără a mai menţiona perspectivele unei rezolvări paşnice” în Ucraina, a indicat consilierul său diplomatic, Iuri Uşakov.

Citeşte şi:  Bolivia trimite după 11 ani un ambasador în SUA

Rachetele BGM-109 Tomahawk zboară până la 1.600 de kilometri, cu 880 km/h şi la câteva zeci de metri deasupra solului.

Convorbirea telefonică de joi marchează o revenire a cordialităţii dintre liderii american şi rus, ale căror relaţii se răciseră oarecum după summitul din 15 august din Alaska, care s-a încheiat fără progrese concrete în războiul din Ucraina.

“Am decis ca o reuniune a consilierilor noştri la nivel înalt să aibă loc săptămâna viitoare. Primele reuniuni vor fi conduse de secretarul de stat american Mario Rubio pentru Statele Unite” într-o locaţie care urmează să fie stabilită, a scris Donald Trump pe Truth Social.

“Apoi, eu şi preşedintele Putin ne vom întâlni într-o loc deja convenit, Budapesta, în Ungaria, pentru a vedea dacă putem pune capăt acestui război Ťfără glorieť dintre Rusia şi Ucraina”, a continuat liderul de la Casa Albă.

“Reprezentanţii celor două ţări vor începe imediat pregătirile pentru un summit, care ar putea fi organizat, de exemplu, la Budapesta”, a declarat Iuri Uşakov.

“Suntem pregătiţi!”, a comentat pe X premierul ungar Viktor Orban, aliat al preşedintelui american şi apropiat al Kremlinului.

Vladimir Putin face obiectul unui mandat de arestare din partea Curţii Penale Internaţionale, din care Ungaria a decis să se retragă. Această retragere va fi efectivă din 2 iunie 2026.

Viktor Orban l-a primit deja în aprilie pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, şi el vizat de un mandat de arestare din partea instituţiei cu sediul la Haga (Ţările de Jos).

De la revenirea sa la putere, Donald Trump a rupt izolarea în care puterile occidentale îl ţinuseră pe Vladimir Putin încă de la începutul războiului din Ucraina.

Citeşte şi:  Melania Trump intervine în scandalul referitor la soldaţii americani: 'Articolul din The Atlantic nu este adevărat şi aduce deservicii marii noastre naţiuni'

De asemenea, el a pus sub semnul întrebării ajutorul militar acordat Ucrainei de către Washington în timpul preşedinţiei predecesorului său democrat Joe Biden, mergând până la a-l intimida public pe Volodimir Zelenski în timpul unei confruntări extraordinare în Biroul Oval, în februarie.

Preşedintele american, convins de relaţia sa privilegiată cu omologul său rus, a dat iniţial asigurări că poate pune capăt conflictului foarte repede, înainte de a admite că situaţia este mai complexă decât se aştepta.

Recent, el a estimat, spre surprinderea generală, că Ucraina poate câştiga războiul. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mii de încălcări în traficul rutier documentate în zilele de odihnă

Peste 3850 de încălcări ale regulamentului circulației rutiere au fost documentate de către polițiști de Paștele Blajinilor.Citește și: A ucis și incendiat un consătean....

A ucis și incendiat un consătean. Făptașul – condamnat

Un tânăr din Telenești a fost condamnat la 20 de ani de închisoare după ce și-ar fi omorât și incendiat consăteanul.Citește și: Mama moldoveanului...

Schimbări în structura Comisiei de Evaluare a Judecătorilor

Comisia de Evaluare a Judecătorilor a anunțat modificarea componenței Completului E, în contextul numirii noului membru internațional Aida-Oana Popescu.Citește și: Mama moldoveanului recrutat în...

Se ieftinesc carburanții. ANRE dictează noi prețuri

Se ieftinesc carburanții. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit noi prețuri maxime de referință pentru principalele produse petroliere de tip standard.Citește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.