StiripesurseȘtirile zileiȘeful Serviciului Vamal: „Scanerele vechi sunt principala problemă în combaterea contrabandei”

Șeful Serviciului Vamal: „Scanerele vechi sunt principala problemă în combaterea contrabandei”

Publicat:

Principala problemă care împiedică reducerea semnificativă a fenomenului contrabandei în punctele de trecere a frontierei ale Republicii Moldova este tehnica învechită de scanare, a declarat șeful Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, în emisiunea „Factor Economic” de la „Next TV”. Potrivit acestuia, și eliminarea factorului uman prin digitalizarea completă a serviciilor ar descuraja comiterea unor astfel de infracțiuni.

„Ultima procurare de scaner am avut-o cu ajutorul partenerilor din Statele Unite, un scaner mobil la Tudora. Acum merge procedura de înmatriculare, nu poate să fie lansat în foarte scurt timp, dar el costă trei milioane de euro. Dotările sunt o condiție. Alt moment cum, spre exemplu, țările europene luptă cu flagelul acesta, într-adevăr prin digitalizare, și am menționat noul sistem computerizat de tranzit, adică aderarea la Convenție. Asta presupune, practic, intervenții zero din partea vameșului, are loc analiza automatizată în cadrul sistemului. Asta înseamnă că nu va fi intervenție umană și camionul nu stă mai mult de 5-10 minute în punctul vameșului”, a menționat Alexandru Iacub.

Citește și: O femeie a fost amendată cu 25 de mii de lei pentru tentativă de mituire a Poliției de Frontieră

Alexandru Iacub a precizat că Ministerul Finanțelor urmează să aloce resurse financiare pentru procurarea scanerelor noi. Autoritățile conștientizează că aceasta va fi viitoarea frontieră a unei țări a Uniunii Europene, de aceea este necesară fortificarea capacităților, iar Guvernul a aprobat recent programul de digitalizare, care prevede finanțări pentru achiziționarea tehnicii noi pentru anul 2026, a mai menționat directorul Serviciului Vamal.

Precizăm că peste 130 de cauze penale ce vizează contrabanda și fraudele vamale au fost pornite, în perioada septembrie 2024 – octombrie 2025. Valoarea bunurilor este de 52 milioane lei, iar peste 23 de kilograme de droguri au fost ridicate în cadrul acțiunilor comune cu alte autorități de drept.


Sursa: radiomoldova.md

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Arestată într-un dosar de corupţie, Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretar de stat

Guvernul a aprobat, în ședința din 22 iulie, demisia Tatianei Nistorică din funcția de secretar de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Pe 3...

Reforma fiscală NU va viza produsele farmaceutice

Produsele farmaceutice nu vor fi vizate de reforma fiscală pregătită de Guvern. Precizarea a fost făcută de prim-ministrul Vasile Tofan, care a cerut membrilor...

Rusia impune noi restricții pentru avioanele civile

Rusia a redus aproape la jumătate altitudinea maximă permisă pentru avioanele civile în spațiul aerian al Moscovei și a interzis zborurile de tranzit prin...

ANRE propune scumpirea gazelor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune majorarea tarifului la gaze naturale pentru consumatorii casnici cu peste 5 lei/metru cub. Proiectul de hotărâre al...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.