StiripesursePoliticăMoldova avansează agenda finanțelor durabile prin consolidarea capacităților privind Taxonomia Verde

Moldova avansează agenda finanțelor durabile prin consolidarea capacităților privind Taxonomia Verde

Publicat:

Banca Națională a Moldovei (BNM), în parteneriat cu Corporația Financiară Internațională (IFC), a organizat recent o sesiune online de dezvoltare a capacităților intitulat „Consolidarea capacităților privind Taxonomia Finanțelor Durabile – Elemente de bază”.

Acest curs a fost dedicat membrilor Grupului Consultativ pentru Finanțare Durabilă și a avut ca scop principal să le consolideze cunoștințele funcționarea și rolul Taxonomiei Verzi. Grupul consultativ reunește reprezentanți ai BNM, ai Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), ai ministerelor de profil: Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Finanțelor, Mediului, Energiei, Agriculturii și Industriei Alimentare, Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Muncii și Protecției Sociale și ai Asociației Băncilor din Moldova, potrivit unui comunicat al BNM.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Inițiativa face parte din planul de implementare de către BNM a Foii de parcurs pentru finanțare durabilă, aliniată la standardele internaționale și angajamentul Republicii Moldova de a dezvolta o piață de creditare verde transparentă și eficientă, în concordanță cu evoluțiile reglementărilor din Uniunea Europeană.

Sesiunea a fost structurată în două părți. Prima parte a explorat construcția Taxonomiei UE, rolul acesteia în cadrul Planului de acțiune pentru finanțe durabile al UE și interacțiunea cu alte reglementări privind durabilitatea, inclusiv raportarea ESG a companiilor și cerințele din sectorul financiar. Sesiunea a subliniat faptul că Taxonomia este un „proces în evoluție”, care se dezvoltă ca răspuns la implicarea părților interesate.


A doua parte a introdus participanților Taxonomia pentru finanțare durabilă în Republica Moldova, adaptată la nevoile naționale. Prezentările au acoperit concepte-cheie, definiții și criterii tehnice de evaluare pentru peste 150 de activități economice, alături de exemple practice. Discuțiile au evidențiat rolul Taxonomiei în prevenirea fenomenului de greenwashing și creșterea transparenței produselor financiare de Mediu, Social și Guvernanță (ESG).

Subiectele principale discutate în cadrul sesiunii au inclus:

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

  • Contextul internațional și rolurile instituționale în cadrul Taxonomiei UE;
  • Interacțiunea cu cadrele de raportare privind durabilitatea corporativă și sectorul financiar;
  • Conceptele și definițiile Taxonomiei pentru finanțare durabilă în Republica Moldova;
  • Criterii tehnice de evaluare și exemple de aplicare;
  • Utilizarea Taxonomiei pentru prevenirea greenwashing-ului și sprijinirea obiectivelor de mediu precum protecția biodiversității, calitatea apei și prevenirea poluării.

Această sesiune face parte dintr-un Program de Consolidare a Capacităților, cu durata de un an, stabilit de BNM și IFC. Prin această acțiune, BNM își reafirmă angajamentul de a promova finanțarea responsabilă, de a face piața mai eficientă și de a se asigura că sistemul financiar al Republicii Moldova este pregătit să răspundă provocărilor economice, sociale și de mediu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Siegfried  Mureșan despre negocierile privind viitorul buget al UE: Creșterile pentru România sunt insuficiente

Creșterile pentru România sunt insuficiente, iar tăierile de la competitivitate și apărare sunt o greșeală în cadrul propunerii privind bugetul multianual al UE, spune...

Șeful Camerei de Comerț și Industrie: Introducerea tichetelor sportive pentru angajați ar reduce cheltuielile statului pentru CNAS și CNAM

Introducerea tichetelor sportive pentru angajați, o inițiativă discutată și aprobată conceptual încă în 2023, rămâne blocată deocamdată, deși reprezentanții mediului de afaceri susțin că...

Partidul Nostru: Protejarea cetățenilor de escrocheriile telefonice, tratată superficial autoritatea de reglementare în comunicații

Protejarea cetățenilor de escrocheriile telefonice este tratată superficial de autoritatea de reglementare în comunicații, a declarat deputatul Constantin Cuiumju în cadrul audierilor publice cu...

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, în vizită la Chișinău în perioada 13-14 iunie

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, întreprinde în aceste zile o vizită de lucru în R. Moldova. Potrivit unui comunicat al Primăriei capitalei, șeful Executivului de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.