StiripesurseȘtirile zileiFeroviari din România – în vizită de evaluare la CFM

Feroviari din România – în vizită de evaluare la CFM

Publicat:

Grupuri mixte de specialiști feroviari din cadrul Î.S. „Calea Ferată din Moldova” (CFM) și S.A. „Grup Feroviar Român” (GFR) au efectuat vizite de lucru în sucursalele CFM.

Citește și: Zeci de persoane au ajuns la spital, pe parcursul săptămânii trecute, în urma accidentelor rutiere

Scopul acestor vizite a fost evaluarea stării tehnice și identificarea necesităților de reabilitare a parcului de locomotive și vagoane al CFM, precum și verificarea calității lucrărilor de reabilitare a tronsoanelor de cale ferată din sudul țării: Bender – Basarabeasca – Etulia – Giurgiulești.

Potrivit administrației CFM, cooperarea moldo-română în domeniul transportului feroviar vizează îmbunătățirea infrastructurii și implementarea reformelor necesare pentru a crea condiții favorabile unei activități comerciale de succes.

Printre obiectivele comune se numără adoptarea celor mai bune practici în ceea ce privește modernizarea transportului feroviar, precum și posibilitatea consolidării legăturilor logistice dintre cele două țări.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.