Consiliul de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare a aprobat candidatura Ninei Dosca pentru funcția de președinte al operatorului de piață SA „Bursa de Valori a Moldovei”, pe un termen de trei ani, în conformitate cu decizia Consiliului Bursei din 19 septembrie 2025.
Potrivit CNPF, cererea a fost înaintată de Consiliul Bursei de Valori a Moldovei (BVM), ca urmare a satisfacerii cererii de demisie a fostului președinte al BVM, Andrian Iastremschi, transmite mold-street.com.
Vezi şi: Accident grav la Edineţ! Şoferul a fost descarcerat din fiarele contorsionate – Stiripesurse.md
Acesta a condus Bursa mai puţin de un an, iar plecarea sa şi numirea Ninei Dosca vine în contextul în care deja a fost decisă crearea unei noi Burse de Valori, cu capital de stat, străin şi privat.
De notat că Bursa de Valori a Moldovei a fost fondată la finele anului 1994. Dar, deşi are o istorie de peste 30 de ani, va fi cel mai probabil înlocuită de nou creata „Bursa Internațională a Moldovei”, instituție declarată de Guvern drept una „strategică destinată consolidării stabilității financiare a țării”.
„Există riscul ca Republica Moldova să rămână fără un operator al pieței reglementate, ceea ce ar crea un vid instituțional și ar afecta grav dezvoltarea pieței de capital, accesul companiilor la finanțare și încrederea investitorilor”, explica APP.
Cât despre Nina Dosca, noua preşedintă a BVM, ea în anii 2013-2021 a fost vicepreşedintă a CNPF. A fost revocată din funcție de Parlament în septembrie 2021, alături de toată conducerea CNPF, după ce deputații au apreciat drept nesatisfăcătoare și lipsită de performanță activitatea membrilor Consiliului de administrație al CNPF.











