StiripesurseSocialCNA prezintă dovezile care îi incriminează pe angajații ocolului silvic din...

CNA prezintă dovezile care îi incriminează pe angajații ocolului silvic din Hîncești

Publicat:

Autoritățile au publicat înregistrările audio, în care se atestă modul prin care angajații de la un ocol silvic din subordinea ÎS „Hîncești-Silva” făceau „marea împărțeală”.

Aceștia stabileau sumele pe care urmau să le însușească și puneau la cale planurile de acțiuni.

Vezi şi: Accident grav la Edineţ! Şoferul a fost descarcerat din fiarele contorsionate – Stiripesurse.md

Înregistrările au fost publicate de către reprezentanții Centrului Național Anticorupție, care au și efectuat percheziții astăzi în mai multe localități. Perchezițiile s-au desfășurat în comun cu procurorii de la Procuratura Chișinău.

Potrivit autorităților, au fost depistate peste 102 de mii de euro și 680 de mii de lei, iar în acest sens a fost deschis un dosar de delapidare și fals în acte publice la ocolul silvic cu pricina.

Potrivit probelor administrate, funcționarii ar fi organizat angajări fictive ale unor lucrători sezonieri, inclusiv rude și persoane aflate peste hotare. Deși nu activau efectiv, aceștia figurau în tabelele de pontaj, iar salariile calculate și achitate în numele lor ar fi fost însușite de conducerea ocolului silvic.


Prejudiciul estimat se ridică la circa 466 de mii de lei. Totodată, persoanele vizate sunt bănuite de înstrăinarea ilicită a masei lemnoase, fără documente contabile sau prin reutilizarea acelorași facturi fiscale, în scopul însușirii mijloacelor bănești obținute din vânzări.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rusia întâmpină dificultăţi în aprovizionarea cu combustibil după atacurile ucrainene

Ministerul rus al Energiei a recunoscut că există probleme în aprovizionarea cu combustibil după atacurile lansate de Ucraina împotriva infrastructurii energetice a ţării, relatează...

Consumul de gaze naturale a depășit 14,6 milioane de metri cubi în luna mai

Consumatorii din Republica Moldova au utilizat aproximativ 14,6 milioane de metri cubi de gaze naturale în luna mai 2026, majoritatea volumului fiind consumată de...

Moldova a învins Georgia în Cupa Davis

Naționala Moldovei a obținut a doua victorie consecutivă la Cupa Davis, după ce a învins reprezentativa Georgiei cu scorul de 3-0 în cadrul Grupei...

Stocurile de gaze vor fi obligatorii și pentru Transnistria

Guvernul a aprobat astăzi un pachet de măsuri care consolidează securitatea aprovizionării cu gaze naturale pentru consumatorii de pe ambele maluri ale Nistrului, prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.