StiripesurseJustiţieUn avocat și clientul său au fost condamnați pentru trafic de...

Un avocat și clientul său au fost condamnați pentru trafic de influență

Publicat:

Un avocat din Chișinău și clientul său au fost condamnați pentru fapte de corupție, după ce instanța i-a găsit vinovați de trafic de influență, respectiv cumpărare de influență. Sentința a fost pronunțată pe 22 octombrie de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Avocatul a primit trei ani de închisoare, din care un an și jumătate cu executare în penitenciar, iar restul pedepsei a fost suspendat condiționat pe un termen de probă de doi ani. Acesta a fost, de asemenea, privat de dreptul de a exercita profesia pentru o perioadă de cinci ani. Instanța a dispus arestul preventiv până la rămânerea definitivă a sentinței.

Vezi şi: Accident grav la Edineţ! Şoferul a fost descarcerat din fiarele contorsionate – Stiripesurse.md

De asemenea, din contul lui a fost dispusă confiscarea și trecerea în folosul statului a contravalorii sumei de 6 750 de euro, cu titlul de bunuri rezultate din infracțiune.

În cazul clientului, judecătorii au aplicat o amendă penală de 125 000 de lei, iar acesta este obligat să se prezinte la instanța de apel după ce decizia devine definitivă.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în colaborare cu Centrul Național Anticorupție, avocatul a pretins și a primit între 2021 și 2023 mai multe sume de bani pentru a „aranja” soluții favorabile în diverse cauze penale.


Într-un prim caz, avocatul a cerut 4 000 de euro de la un client (care ulterior s-a autodenunțat), promițând că poate influența procurori și judecători din Chișinău pentru a evita retragerea permisului auto în urma unui dosar de conducere în stare de ebrietate.

Ulterior, în decembrie 2022, același avocat i-a spus clientului că poate interveni pentru a-i anula statutul de persoană dată în căutare, într-un alt dosar aflat la Curtea de Apel. A solicitat 4 500 de euro, din care a primit 2 250 în februarie 2023.

În ianuarie 2023, avocatul a cerut între 500 și 600 de euro de la un alt client, condamnat deja pentru cumpărare de influență, promițând că poate convinge angajați ai Biroului de Probațiune Chișinău să nu-l oblige să presteze muncă în folosul comunității.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău. Avocatul a mai fost anterior condamnat pentru infracțiuni similare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.