StiripesurseȘtirile zileiDrepturile omului primesc o noi lovitură în regiunea transnistreană

Drepturile omului primesc o noi lovitură în regiunea transnistreană

Publicat:

În luna septembrie curent, regimul de ocupație de la Tiraspol a promovat șase așa-zise „inițiative legislative”, care afectează în mod direct situația drepturilor omului în regiunea transnistreană, se arată într-un nou raport Promo-LEX.

Citește și: Maia Sandu în Parlament: „Nu putem admite vreodată ca puterea în țara noastră să fie scoasă la licitație…”

Mai exact, potrivit raportorilor, școlile din regiune sunt obligate să folosească termenul „poporul transnistrean” și să organizeze vizite la muzee propagandistice. Măsura urmărește să inducă falsa impresie a unor diferențe identitare majore între locuitorii de pe cele două maluri ale Nistrului și să legitimeze regimul de ocupație.

De asemenea, așa-numitul „minister al securității” de la Tiraspol a aprobat reguli privind condițiile de detenție în izolatoarele ilegale, care contravin flagrant standardelor internaționale.

„Persoanele arestate ilegal de angajații „ministerului securității” sunt ținute în condiții degradante, în spații aglomerate, fără ventilație, lumină naturală, hrană, medicamente sau facilități sanitare.  S-a propus eliminarea tuturor prevederilor care permiteau avocaților din afara regiunii să participe în „proceduri penale”, făcând imposibil accesul la apărare independentă, întrucât așa-numita „avocatură” locală este controlată politic”, menționează avocații Promo-LEX în raportul de monitorizare.


În document se mai menționează că bugetul modificat pentru 2025 direcționează peste 20% din fonduri către aparatul de forță, structurile paramilitare, propagandă și „diplomație”, în timp ce sănătatea și educația rămân subfinanțate. Totodată, a fost introdusă pedeapsa cu închisoarea de până la 7 ani pentru „exportul” de lemn și metale neferoase, clasificate drept bunuri strategice pentru economia regiunii, în timp ce lipesc mecanisme eficiente de apărare și protecție pentru locuitorii regiunii.

Nu în ultimul rând se menționează că a fost prelungit „codul galben de alertă teroristă”, introdus în 2022 pentru a justifica măsurile de securitate sporite, blocajele în calea liberei circulații și narativul de „cetate asediată de vecini ostili”.

„Aceste evoluții arată că regimul de ocupație de la Tiraspol răspunde crizelor multiple prin control și represiune, cu consecințe directe asupra populației, lipsită de mecanisme reale de apărare și protecție”, constată avocații Promo-LEX.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.