StiripesurseExterneItalia nu are rival în UE la producţia de paste, cu...

Italia nu are rival în UE la producţia de paste, cu 69% din total

Publicat:

Ţările membre ale Uniunii Europene au produs 6 milioane de tone de paste în anul 2024, cu o valoare de 9,1 miliarde de euro, în scădere cu 5% în termeni de volum, dar în creştere cu 3% în termeni de valoare, comparativ cu situaţia din anul 2023, arată datele publicate vineri de Eurostat cu ocazia Zilei Internaţionale a Pastelor, transmite Agerpres.

Potrivit Eurostat, Italia este de departe cel mai mare producător de paste din UE, cu 4,1 milioane de tone produse anul trecut, echivalentul a 69% din producţia totală a UE.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Italia este urmată la mare distantă de Spania cu o producţie de 367.000 de tone de paste, 6% din totalul UE, şi Germania cu 290.000 de tone (5% din totalul UE).

Datele Eurostat mai arată că, în 2024, ţările UE au important 1,7 milioane de tone de paste şi au exportat o cantitate totală de 2,9 milioane de tone de paste. Mai mult de jumătate (55%) din exporturile de paste ale ţărilor UE au mers spre alte ţări din UE, iar restul (45%) spre destinaţii din afara UE.


Din nou, Italia este cel mai mare exportator de paste din UE, cu o cantitate de 2,2 milioane de tone exportate în 2024, echivalentul a 77% din totalul exporturilor UE. Urmează la mare depărtare Spania, care a exportat 131.000 de tone de paste, sau 5% din total.

Principalele state membre UE importatoare de paste sunt: Germania cu 468.000 de tone importate anul trecut, 28% din importurile totale ale ţărilor membre, şi Franţa, cu 372.000 de tone de paste importate, sau 22% din importurile statelor membre.

Când vine vorba de principalele destinaţii extracomunitare pentru exporturile de paste ale blocului comunitar, pe prima poziţia este Marea Britanie (25% din exporturile totale extra-UE), urmată de SUA (23% din exporturile totale extra-UE).

Datele publicate separat de aplicaţia de livrare Glovo arată că România ocupă locul 1 în Europa de Sud-Est şi locul 3 la nivel global în ceea ce priveşte consumul de paste, cu peste 1,7 milioane de porţii livrate în ultimele 12 luni prin platformă.

Potrivit sursei citate, românii au comandat, în medie, aproximativ 200 de porţii de paste pe oră în ultimele 12 luni, plasând astfel România pe locul 3 în topul global, după Spania şi Italia – două ţări cu o puternică tradiţie culinară mediteraneană. Aceste cifre reflectă apetitul tot mai crescut al românilor pentru preparatele italiene, apreciate pentru gustul reconfortant, uşurinţa în livrare şi varietatea ofertelor disponibile.

Capitala domină clar clasamentul comenzilor, urmată de oraşe importante precum Constanţa, Cluj-Napoca, Iaşi şi Braşov. Intervalul preferat pentru a savura o porţie de paste este 18:00 – 19:00, urmat de pauza de prânz, în jurul orei 12:00.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Vinerea rămâne ziua cu cele mai multe comenzi de paste, urmată îndeaproape de sâmbătă şi joi. De asemenea, luna martie s-a remarcat ca fiind perioada cu cele mai multe livrări.

Un vârf spectaculos de comenzi a fost atins pe 15 februarie 2025, când românii au comandat cu aproximativ 45% mai multe porţii decât într-o zi obişnuită. Minutul de aur al pastelor a fost înregistrat pe 18 ianuarie 2025, la ora 19:38, când s-au realizat cele mai multe comenzi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.