StiripesurseȘtirile zileiInspectoratul Tehnic: Explozia din Florești ar fi fost cauzată de un...

Inspectoratul Tehnic: Explozia din Florești ar fi fost cauzată de un cazan montat de o persoană neautorizată

Publicat:

Cazanul termic al apartamentului din orașul Florești, în care sâmbătă 25 octombrie curent, a avut loc o explozie, a fost instalat de către o persoană neautorizată. Informația a fost publicată de reprezentanții Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică, care au fost la fața locului și au investigat cauzele producerii incidentului.

„Conform informațiilor preliminare, cazanul termic al apartamentului a fost instalat la data de 24 octombrie 2025 de către o persoană neautorizată, fapt ce ar fi putut cauza acumularea de gaze și producerea exploziei”, au notat aceștia într-un comunicat de presă.

Citește și: Explozie într-un apartament din Florești. Două persoane au fost rănite

Potrivit instituției, evaluarea vizuală inițială nu a evidențiat fisuri în structura de rezistență a blocului, însă o decizie privind efectuarea unei expertize tehnice detaliate va fi adoptată ulterior, în baza constatărilor complete.

Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică reiterează importanța respectării cerințelor legale privind instalarea și verificarea echipamentelor ce funcționează cu gaze naturale, îndemnând cetățenii să apeleze exclusiv la specialiști autorizați, pentru a preveni riscuri ce pot pune în pericol viața și sănătatea oamenilor.


Amintim că, în urma deflagrației, proprietarul locuinței, un bărbat de 68 de ani, și o minoră de 17 ani au suferit traumatisme și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Sursa: realitatea.md

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

21 iulie: Ziua mondială junk food

Această sărbătoare controversată este dedicată mâncării nesănătoase și este celebrată mai ales în SUA. În ziua de astăzi, mâncarea de tip junk food este principala...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.