StiripesursePoliticăPosibilul ministru de Finanţe este 'omul de casă' a lui Filat...

Posibilul ministru de Finanţe este ‘omul de casă’ a lui Filat și Gaburici

Publicat:

Andrian Gavriliță, care este propus pentru funcția de ministru al Finanțelor de premierul desemnat Alexandru Munteanu, a avut în trecut tangență cu domeniul politic. Acesta a candidat la funcția de deputat, iar apoi, de consilier municipal pe listele PLDM și a colaborat cu mai mulți premieri.

Potrivit informațiilor publice găsite de NM, Andrian Gavriliță, născut în 1986, a studiat la Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), fiind licențiat în marketing și logistică. Are și un masterat la Școala Europeană de Management și Tehnologie din Berlin, transmite newsmaker.md.

Citeşte şi: Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși de stil vechi – Stiripesurse.md

Într-un interviu din aprilie 2025, Gavriliță a declarat că, anterior, a lucrat pentru McKinsey and Company, o firmă multinațională de consultanță în strategie și management.

Adrian Gavrilița are legături cu Partidul Liberal Democrat din Moldova, condus de Vlad Filat. El a candidat pe listele formațiunii la alegerile parlamentare din 2009 și alegerile pentru Consiliul Municipal Chișinău din 2015. Nu a fost nici deputat, nici consilier municipal, rămânând de fiecare dată candidat supleant.


De-a lungul timpului, Gavriliță a activat de mai multe ori în Guvern, ajungând acolo în 2011. Pe vremea când prim-ministru al țării era Vlad Filat, a fost șef al echipei de atragere a investițiilor din cadrul Cancelariei de Stat.

De asemenea, în 2015, Andrian Gavriliță a fost numit șef al Cabinetului premierului Chiril Gaburici.

Totodată, acesta este consultant și în Cabinetul prim-ministrului Dorin Recean. Cel puțin asta se indică într-un decret prezidențial din februarie 2025.

Amintim că, pe 27 octombrie, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, a anunțat că Andrian Gavriliță va fi propus la conducerea ministerului Finanțelor. El a declarat că Gavriliță are „o experiență de peste 20 de ani în domeniul economic” și „este un profesionist cu o vastă expertiză în politici publice și afaceri internaționale”. „Va contribui la modernizarea blocului financiar și la dezvoltarea sustenabilă a economiei”, a menționat Munteanu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Facebook a picat în mai multe țări, probleme și cu Messenger și Instagram

Facebook se confruntă în prezent cu o pană pe scară largă, mii de utilizatori din numeroase țări raportând probleme de accesare a platformei. Potrivit site-ului...

Maia Sandu, mesaj după accidentul din Ungaria: ‘Gândurile mele se îndreaptă către toți cei afectați de această tragedie’

Președinta Maia Sandu a transmis condoleanțe familiilor persoanelor decedate în accidentul rutier produs în Ungaria. Oficialul a subliniat că „instituțiile responsabile ale țării noastre...

ANRE: Prețurile reglementate pentru furnizarea energiei electrice aplicate consumatorilor finali nu se modifică

Prețurile reglementate la energia electrică aplicate consumatorilor finali nu se modifică, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Instituția precizează că proiectele publicate...

Rusia şi-a intensificat concentrarea de forţe militare în apropierea graniţei cu NATO şi se pregăteşte pentru un eventual război

Rusia şi-a extins infrastructura militară în apropierea graniţei cu statele membre NATO şi se pregăteşte pentru un eventual război, a relevat o anchetă realizată...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.