StiripesurseSocialVIDEO Percheziții în nordul Moldovei: doi suspecți reținuți într-un dosar privind...

VIDEO Percheziții în nordul Moldovei: doi suspecți reținuți într-un dosar privind pregătirea dezordinilor în masă

Publicat:

Astăzi, ofițerii Direcției Investigații „Nord” și cei ai Direcției urmărire penală a INI, împreună cu procurorii PCCOCS și mascații din BPDS „Fulger”, au efectuat percheziții în șapte locații din nordul Republicii Moldova, în cadrul unui dosar penal privind pregătirea destabilizărilor și dezordinilor în masă, organizate prin instruiri în Serbia.

Potrivit anchetei, începând cu luna iulie, un grup organizat de persoane ar fi acționat cu intenție directă și în schimbul unor beneficii financiare pentru desfășurarea unor acțiuni ilegale de amploare. Membrii grupului planificau prin aplicațiile WhatsApp și Telegram atacuri împotriva clădirilor de stat, monumentelor istorice și altor obiective strategice, având ca scop crearea unui climat de tensiune socială și declanșarea unor proteste violente.

În cadrul perchezițiilor, autoritățile au vizat șase persoane cu vârste între 28 și 44 de ani, domiciliate în Bălți, Sîngerei și Rîșcani. Au fost ridicate telefoane mobile, cartele SIM, o tabletă, un pistol TT și o armă de vânătoare, 3.310 dinari, înscrisuri de ciornă, o cartelă SIM poloneză și note cu adrese de e-mail, toate relevante pentru anchetă.

Doi suspecți au fost reținuți, iar cercetările continuă pentru elucidarea completă a circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.

Detalii suplimentare pot fi consultate pe pagina oficială a Poliției: politia.md.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Opoziția a boicotat consultările cu Maia Sandu pentru desemnarea noului prim-ministru

Consultările convocate de președintele R. Moldova, Maia Sandu, pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier au fost boicotate ieri de către toate formațiunile...

VIDEO Maia Sandu vorbeşte despre desemnarea candidatului la funcția de premier

Președinta Maia Sandu susține un briefing de presă, în urma consultărilor privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru. Oficialul a avut astăzi discuții cu...

29 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, punctele de trecere a frontierei de stat au fost tranzitate de 84.152 de persoane și 16.077 de mijloace de...

Ce să faci dacă ți-a fost ridicată mașina?

Evacuarea automobilelor parcate neregulamentar nu mai poate fi dispusă în orice situație. Începând cu modificările legislative intrate în vigoare în octombrie 2025, mașinile pot...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.