StiripesurseȘtirile zileiAfganistan: Atentat împotriva unui candidat la alegerile legislative; opt morţi şi...

Afganistan: Atentat împotriva unui candidat la alegerile legislative; opt morţi şi unsprezece răniți

Publicat:

Cel puţin opt persoane şi-au pierdut viaţa într-un atentat sinucigaş comis marţi la birourile unui candidat la alegerile parlamentare din 20 octombrie, în Afganistan, în atentat fiind ucis candidatul şi alte 11 persoane au fost rănite, au declarat oficiali afgani, relatează AFP, potrivit Agerpres.

”O explozie provocată de un atentator sinucigaş a avut loc în birourile candidatului Saleh Mohammad Asikzai”, în oraşul Lashkar Gah, capitala provinciei Helmand, în sudul Afganistanului, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei, Omar Zhwak.

Citește și : Un ministru indian este acuzat de hărţuire sexuală

“Bilanţul este în prezent de opt morţi şi unsprezece răniți”, a spus el, precizând că Saleh Mohammad Asikzai a fost ucis în explozie.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei din provincie, Salam Afghan, a confirmat atacul. “Investigăm”, a declarat el pentru AFP.


Nu este încă clar dacă persoanele aflate în birouri erau susţinători ai candidatului sau participau la o întâlnire electorală.

Atacul nu a fost revendicat şi survine la o zi de la o declaraţie a talibanilor care cereau eşecul procesului electoral.

Acesta este al doilea atac sinucigaş asupra unui candidat la legislative de la deschiderea oficială a campaniei, pe 28 septembrie.

La 2 octombrie, un kamikaze a ucis 13 persoane şi a rănit alte peste 40 în provincia Nangarhar, în estul ţării. Atacul a fost revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (IS).

Peste 2.500 de candidaţi vizează 249 de locuri în Parlament. Moartea lui Asikzai creşte la cel puţin şase numărul candidaţilor ucişi în această etapă a procesului electoral, potrivit Comisiei Electorale Independente.

Siguranţa şi credibilitatea votului vor fi principalele probleme ale acestor alegeri, care sunt văzute ca o repetiţie generală a alegerilor prezidenţiale programate pentru luna aprilie.

Citește și : Oleg Senţov, Nasser Zefzafi şi un grup de ONG-uri, cei trei finalişti ai premiului Saharov 2018

Aproximativ 54.000 de membri ai forţelor de securitate afgane vor fi responsabili de protejarea celor 5.000 de secţii de votare. Din motive de securitate, alte 2.000 de birouri nu se vor deschide.

Între timp, aproximativ 100 de talibani au atacat luni seara cartierul Qush Typa, în provincia Jowzjan, din nord-vestul Afganistanului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

Victoria Furtună, după suspendarea activității Partidului ‘Moldova Mare’: Când presiunea politică înlocuiește argumentele juridice, statul de drept devine o iluzie

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, califică drept o decizie politică suspendarea activității formațiunii pentru o perioadă de 12 luni și afirmă că, prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.