StiripesurseCultură și MediaDiverseChina anunță că va colabora cu Statele Unite pentru a rezolva...

China anunță că va colabora cu Statele Unite pentru a rezolva disputa privind TikTok

Publicat:

Beijingul a transmis că este dispus să colaboreze cu Washingtonul pentru a găsi o soluție în privința aplicației TikTok, după întâlnirea dintre președintele Xi Jinping și liderul american Donald Trump, care nu a dus însă la un acord privind proprietatea platformei.

China a anunțat joi că va „lucra cu Statele Unite pentru a rezolva în mod corespunzător problemele legate de TikTok”, după discuțiile dintre președintele chinez Xi Jinping și președintele american Donald Trump, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Declarația Ministerului Comerțului de la Beijing vine pe fondul unor negocieri tensionate privind viitorul platformei de social media în SUA, dar fără detalii concrete despre un acord, scrie AP.

Întâlnirea celor doi lideri, desfășurată în Coreea de Sud, a avut ca scop reducerea tensiunilor comerciale dintre cele două țări. Cu toate acestea, problema TikTok, deținută de compania chineză ByteDance, a rămas nerezolvată.


Administrația Trump a încercat în ultimele luni să încheie un acord care să permită continuarea funcționării aplicației în Statele Unite, în ciuda unei legi semnate anterior de Joe Biden, care prevede interzicerea TikTok dacă nu își schimbă proprietarul.

Platforma a fost temporar suspendată la începutul anului, dar Trump a emis mai multe ordine executive prin care a permis reluarea activității până la finalizarea negocierilor.

Trezorierul american Scott Bessent anunțase duminică, într-un interviu pentru CBS, că tranzacția urma să fie „finalizată joi”, însă discuțiile s-au blocat după ce China a refuzat termenii ofertei americane, în contextul unor noi tarife impuse produselor chineze.

Potrivit analiștilor, chestiunea TikTok nu reprezintă o prioritate pentru Xi Jinping. „China este dispusă să-l lase pe Trump să proclame că a obținut un acord, chiar dacă rămân mari semne de întrebare privind protecția datelor utilizatorilor americani”, a declarat Bonnie Glaser, de la German Marshall Fund.

TikTok rămâne una dintre cele mai populare aplicații din SUA, mai ales în rândul tinerilor sub 30 de ani.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Conform unui sondaj Pew Research Center, 43% dintre aceștia își iau frecvent știrile de pe TikTok, mai mult decât de pe YouTube, Facebook sau Instagram.

Totuși, dezbaterea privind securitatea datelor continuă: aproximativ o treime dintre americani susțin interzicerea aplicației, invocând riscuri legate de controlul chinez asupra algoritmului care personalizează conținutul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Indemnizația de maternitate NU va mai depinde de căsătoria părinților

Indemnizația de maternitate nu va mai depinde de statutul civil al părinților. Decizia a fost aprobată, astăzi, în scopul aplicării principiului egalității de tratament...

Transportatorii de mărfuri vor trece la documente electronice prin sistemul eFTI

Transportatorii de mărfuri din Republica Moldova vor trece treptat de la documentele pe hârtie la transmiterea electronică a informațiilor despre transport. Ministerul Infrastructurii și...

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.