StiripesursePoliticăSalarii, sărăcie și impozite: Munteanu și Darovannaia se contrazic în Parlament

Salarii, sărăcie și impozite: Munteanu și Darovannaia se contrazic în Parlament

Publicat:

Premierul desemnat Alexandru Munteanu și deputata socialistă Alla Darovannaia au avut un schimb de replici tensionat în plenul Parlamentului, în timpul ședinței de examinare a votului de încredere pentru noul Guvern. Discuția a pornit de la nivelul sărăciei din țară și de la fezabilitatea promisiunilor economice din programul de guvernare.

Alla Darovannaia a criticat dur propunerea Executivului de a majora salariul mediu până la 25.000 de lei, considerând că aceasta nu poate fi realizată în condițiile economice actuale. Deputata PSRM a invocat faptul că salariul minim pe economie este de 5.500 de lei, iar peste 5% dintre angajați câștigă mai puțin de 5.000 de lei, inclusiv în sectorul public.

„Pentru a atinge aceste obiective, economia trebuie să crească de două ori, iar productivitatea muncii cu cel puțin 40%. În condițiile în care rata de ocupare a scăzut la 42,7%, iar creșterea economică prognozată pentru 2025 este de doar 1,5%, promisiunile Guvernului riscă să devină simple lozinci electorale”, a declarat Darovannaia.

Deputata socialistă a avertizat că cheltuielile sociale suplimentare vor pune presiune pe mediul de afaceri și ar putea duce la majorarea impozitelor. Ea a întrebat dacă noul Cabinet intenționează să impoziteze plățile unice, ajutoarele sociale sau veniturile din platforme online precum Temu, care au crescut în popularitate.

În replică, Alexandru Munteanu a respins acuzațiile, afirmând că planul său economic este realist și bazat pe „acțiuni concrete, nu pe scenarii pesimiste”.


„Nu sunt de acord cu multe dintre prognozele macroeconomice invocate. Planul nostru de creștere se bazează pe investiții, pe digitalizare și pe atragerea capitalului în economie. E ușor să criticăm, dar mai important este să găsim soluții. Dacă aveți o metodă de a dubla salariile peste noapte, aș fi curios să o aflu”, a spus Munteanu, îndemnând opoziția să renunțe la „tonul de campanie electorală”.

Premierul desemnat nu a oferit detalii clare despre eventuala impozitare a platformelor de comerț online precum Temu, subiect care a stârnit interes în rândul parlamentarilor.

Context:

Alexandru Munteanu a venit în Parlament pentru a solicita votul de încredere asupra programului și componenței noului Guvern, promițând creșterea nivelului de trai și consolidarea economiei naționale. Opoziția socialistă a acuzat însă Executivul de populism și de lipsă de soluții reale pentru combaterea sărăciei.

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu trasează o direcţie clară noului guvern: ‘este obligat să alinieze Moldova la standardele europene’

Președinta Maia Sandu a declarat că noul Guvern „este obligat să consolideze securitatea și statul de drept în țară, să continue să alinieze Moldova...

Indemnizația de maternitate NU va mai depinde de căsătoria părinților

Indemnizația de maternitate nu va mai depinde de statutul civil al părinților. Decizia a fost aprobată, astăzi, în scopul aplicării principiului egalității de tratament...

Transportatorii de mărfuri vor trece la documente electronice prin sistemul eFTI

Transportatorii de mărfuri din Republica Moldova vor trece treptat de la documentele pe hârtie la transmiterea electronică a informațiilor despre transport. Ministerul Infrastructurii și...

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.