StiripesurseExterneRomânul prins sub dărâmăturile turnului prăbuşit la Roma a murit la...

Românul prins sub dărâmăturile turnului prăbuşit la Roma a murit la spital după ce fusese extras în viaţă

Publicat:

Muncitorul român prins sub dărâmături după ce o parte dintr-un turn medieval din centrul Romei s-a prăbuşit ieri a decedat la spital după ce fusese extras în viaţă la peste 10 ore de la accident. El a intrat în stop cardiac şi nu a mai putut fi resuscitat când a ajuns la spital, au transmis mass-media italiene, inclusiv agenţia de ştiri ANSA – relatează dpa, potrivit stiripesurse.ro.

Incidentul a avut loc la istoricul Torre dei Conti, care se află în curs de renovare. Turnul este situat în apropierea Forumurilor Imperiale şi a Colosseumului, care sunt atracţii turistice populare.

Citeşte şi: Igor Grosu: Următorii ani vor fi decisivi pentru parcursul european al Republicii Moldova – Stiripesurse.md

Alţi trei muncitori au fost iniţial blocaţi la nivelul superior al clădirii, dar au fost salvaţi şi au suferit doar răni uşoare, conform ANSA. Unul dintre muncitorii răniţi este, de asemenea, român.

“Muncitorul care a rămas blocat sub dărâmături timp de ore întregi după prăbuşirea Torre dei Conti nu a supravieţuit, în pofida eforturilor extraordinare depuse de echipele de intervenţie”, a declarat guvernatorul regiunii Lazio, Francesco Rocca, potrivit agenţiei ANSA. “Nu poţi şi nu trebuie să mori la locul de muncă”, a continuat el.


Martori oculari au declarat că au auzit o explozie puternică, urmată de un nor de praf pe străzile înguste din zonă. Imediat după prăbuşirea parţială, pompierii şi poliţia au izolat întreaga zonă pentru pietoni şi maşini, pentru a permite serviciilor de urgenţă să îşi desfăşoare activitatea.

În timp ce pompierii interveneau, aflaţi pe o scară rotativă, o altă parte a turnului s-a prăbuşit. Cu toate acestea, au reuşit să coboare la timp şi să se plaseze în siguranţă.

Analizele efectuate înainte de începerea lucrărilor de reabilitare a edificului au “confirmat condiţiile de siguranţă necesare pentru efectuarea intervenţiilor la tavane”, potrivit direcţiei de patrimoniu cultural, transmite France Presse. Faza lucrărilor demarată în iunie 2025, care a inclus în special îndepărtarea azbestului, era practic finalizată.

Procuratura din Roma a deschis luni o anchetă pentru neglijenţă şi vătămare corporală involuntară, iar carabinierii au interogat deja muncitorii şi responsabilii lucrărilor, potrivit presei locale.

Torre dei Conti a fost construit în secolul al IX-lea, apoi extins în secolul al XIII-lea de papa Inocenţiu al III-lea pentru familia sa. Turnul, care are acum o înălţime de 29 de metri, avea cândva o înălţime de aproximativ 50-60 de metri. Cu toate acestea, etajele superioare au fost avariate de o serie de cutremure în secolele XIV şi XVII şi ulterior demolate. Închis din 2007, beneficiază pentru restaurarea sa de o sumă importantă din planul european de relansare şi urmează să fie transformat în centru cultural.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

21 iulie: Ziua mondială junk food

Această sărbătoare controversată este dedicată mâncării nesănătoase și este celebrată mai ales în SUA. În ziua de astăzi, mâncarea de tip junk food este principala...

Evenimentele Zilei de 21 iulie în Istorie

21 iulie este a 202-a zi a calendarului gregorian și a 203-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 21 iulie (BOR) Sf. Cuv. Simeon și...

Horoscop 21 iulie 2026

Ziua aduce energie, claritate și oportunități pentru mai multe zodii. Taurii pot primi vești bune despre un proiect, Leii au șanse să negocieze condiții...

Muntele Olimp, tărâmul zeilor greci, la un pas să intre în patrimoniul UNESCO

Muntele Olimp, locul legendar unde grecii antici credeau că se află tronul lui Zeus, este la un pas de a intra pe Lista Patrimoniului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.