StiripesurseȘtirile zileiControl comun la vama Cantemir – Fălciu

Control comun la vama Cantemir – Fălciu

Publicat:

În punctul feroviar de trecere a frontierei de stat Cantemir – Fălciu va fi instituit controlul coordonat, pe ambele sensuri. Acordul cu Guvernul României în acest sens a fost aprobat miercuri de către executivul de la Chișinău.

Astfel, pentru prima dată, controlul coordonat se va aplica într-un punct feroviar și în ambele sensuri de deplasare, transmite IPN.

Citeşte şi: Roberta Metsola vine la Chișinău și va susține un discurs în Parlament – Stiripesurse.md

Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a precizat că, acordul a fost semnat la București, pe 1 octombrie 2025. Potrivit ei, implementarea acestuia va sprijini economia locală, va reduce timpul de așteptare la frontierele feroviare și va crea noi locuri de muncă.

Autoritățile mai precizează că redeschiderea punctului feroviar Fălciu-Cantemir are o importanță strategică, fiind parte a inițiativei Uniunii Europene „culoarele de solidaritate” și contribuind la conectarea Republicii Moldova la rețeaua europeană de transport.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce îți linge câinele tău fața, mâinile sau picioarele. Explicațiile unui veterinar

Un medic veterinar a explicat motivele pentru care câinii ling fața, mâinile sau picioarele stăpânilor, lucru care are de fapt o semnificație reală. Un medic...

Spania este obligată să plătească 2,5 milioane de euro unui bărbat încarcerat pe nedrept timp de 15 ani

Un bărbat marocan care a fost încarcerat timp de 15 ani pentru violuri pe care nu le-a comis și care a afirmat că sistemul...

Care sunt țările preferate de milionari în 2026. Tot mai mulți aleg stabilitatea și avantajele fiscale

Milionarii aleg din ce în ce mai mult să locuiască în Italia, Grecia și Elveția, în timp ce Marea Britanie, Germania și Franța pierd...

Trump amenință că SUA vor percepe taxe în Strâmtoarea Ormuz dacă nu se ajunge la un acord

Donald Trump a reacționat după ce Iranul a anunțat sâmbătă că a închis Strâmtoarea Ormuz din cauza atacurilor Israelului în Liban. Ca răspuns, președintele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.