Armele, cartușele, grenadele și aruncătoarele descoperite de oamenii legii la Chișinău, ascunse în peretele unui imobil, urmau să fie utilizate în acțiuni de destabilizare a R. Moldova, ghidate din străinătate, susține ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, transmite Moldova1.
Citește și: Radu Marian despre deputatul PPDA, Sergiu Stefanco: „Ei nu apără fermierii, ei strică reputația lor”
Deși Inspectoratul General al Poliției anunța, pe 4 noiembrie, că arsenalul de arme a fost descoperit în timpul perchezițiilor într-o cauză penală inițiată pentru șantaj, ministra a declarat astăzi că urmărirea penală a fost pornită „pe intenția de organizare de destabilizări în R. Moldova”.
Potrivit ministrei, intențiile de destabilizare a Republicii Moldova nu au dispărut odată cu finalizarea alegerilor.











