China se ridică fără să tragă un foc de armă, prin răbdare strategică, integrare productivă și printr-o diplomație care preferă să convingă decât să impună, scrie „Jornal Economico” (Portugalia).
Întâlnirea dintre Donald Trump și Xi Jinping de la Busan, Coreea de Sud, a fost mai mult decât un protocol: a condensat schimbarea axei puterii mondiale. Nu mai trăim sub o hegemonie necontestată. China se ridică fără să tragă un foc de armă, prin răbdare strategică, integrare productivă și printr-o diplomație care preferă să convingă decât să impună. Trump dorea câștiguri imediate; Xi operează la orizontul deceniilor. Este ciocnirea dintre urgența politicii și seninătatea civilizațională, potrivit stiripesurse.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
Noua putere se măsoară mai puțin prin arme și mai mult prin capacitatea de a defini timpul. Statele Unite adoptă încă logica măsurilor de coerciție; China avansează prin influență. Acesta a fost cazul cu două produse aparent banale: soia și mineralele din pământuri rare. Prin redirecționarea achizițiilor agricole și prin semnalarea restricțiilor asupra inputurilor critice, Beijingul a exercitat simultan presiuni asupra industriei agricole, tehnologiei și apărării americane – geopolitica secolului XXI se joacă și în lanțul de aprovizionare.
În ciuda criticilor occidentale la adresa cvasi-monopolului asupra rafinării pământurilor rare, merită să amintim că predominanța chineză în acest sector decurge, în parte, din decizia occidentală de a externaliza poluarea și etapele intensive de rafinare. Iar în ceea ce privește politica restrictivă a Beijingului, merită să amintim că SUA au recurs, de asemenea, cu decenii în urmă, la controale ale exporturilor, atunci când consideră că interesul lor național este în pericol. Nu este vorba despre vinovăție, ci despre alegeri sistemice care au generat interdependențe asimetrice.
Mai mult, în paralel, contrazicând economiștii occidentali care refuză să studieze modelul de dezvoltare chinez dintr-o perspectivă imparțială, Beijingul construiește încrederea monetară cu prudență și cu sprijin: acumulează aur, consolidează instituțiile și extinde vânzările în RMB. Între timp, dolarul este susținut de credință și profunzime financiară – „In God We Trust”, pe lângă un abuz sistemic al acestui privilegiu exacerbat.
Cea mai importantă lecție pentru Occident: tranzițiile de putere nu trebuie să culmineze cu război. China contrazice interpretarea deterministă a capcanei războiului rece: reafirmă relevanța echilibrului, nu a cuceririi. O conducere durabilă necesită transparență, autocontrol, codezvoltare și reguli comune.
Și unde se va situa Europa în acest nou scenariu? Între securitatea ancorată în SUA și realitatea lanțurilor cu Asia, continentul va trebui să aleagă mai puține sloganuri și mai multă strategie: autonomie responsabilă, reindustrializare, tehnologie critică și o politică externă care să nu confunde valorile cu autosabotajul. Cine va ști să armonizeze principiile și interesele – să dicteze ritmul, nu volumul – va influența secolul.
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
Pentru a realiza acest lucru, va fi crucial să se diversifice energia fără a recrea dependențe, să se protejeze campionii industriali fără a înăbuși concurența, să se finanțeze inovația profundă și să se apere o piață digitală unică, pe lângă revizuirea problemei războiului din Ucraina. Trebuie să se elaboreze o strategie care să treacă dincolo de gestionarea crizelor. Dacă va ezita, Europa va fi un spectator; dacă va acționa, ar putea fi un arbitru. Viitorul, ca întotdeauna, va aparține celor care înțeleg vremurile și știu cum să le transforme în încredere.
Articol de Marcus Vinícius De Freitas, profesor invitat, China Foreign Affairs University și Senior Fellow, Policy Center for the New South
