StiripesurseCultură și MediaDiverseRobert de Niro s-a întâlnit cu Papa Leon al XIV-lea. Suveranul...

Robert de Niro s-a întâlnit cu Papa Leon al XIV-lea. Suveranul Pontif i-a oferit un rozariu

Publicat:

Actorul american Robert de Niro a petrecut 48 de ore în Roma şi a făcut o oprire la Vatican, unde s-a întâlnit cu Papa Leon al XIV-lea, cu care a avut o scurtă conversaţie. Suveranul Pontif i-a dăruit un rozariu, informează vaticannews.va.

Scurta audienţă a avut loc în Sala del Tronetto din Palatul Apostolic, în cadrul unei agende încărcate a Suveranului Pontif, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Celebrul actor, de două ori câştigător al premiului Oscar, în vârstă de 82 de ani, american, dar cu rădăcini italiene – mai precis din Molise – pe care le-a revendicat întotdeauna cu mândrie, a vrut să încheie vizita sa de 48 de ore la Roma cu o strângere de mână cu compatriotul său, Papa.

Un Papă care, după cum povestesc mulţi prieteni de-o viaţă din Chicago, a fost întotdeauna un iubitor al cinematografiei. Şi aşa s-a întâmplat: în Sala del Tronetto au schimbat câteva fraze în engleză, au făcut o fotografie cu cei cinci însoţitori ai lui De Niro şi, în final, Pontiful a înmânat câte un rozariu fiecăruia dintre cei prezenţi.


Pentru De Niro, a fost o incursiune în frumuseţea artistică a Palatului Apostolic, după ce vineri, privind de la balconul primarului Roberto Gualtieri din Capitol, a rămas impresionat de măreţia Forurilor Imperiale. „Roma este mai mult decât un oraş, este o operă de artă vie”, i-a spus vedeta primarului, care i-a acordat Lupa Capitolina, cea mai importantă distincţie a oraşului Roma.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Protagonistul unor filme legendare — printre care Naşul, pentru care a studiat chiar şi accentul sicilian — a primit-o emoţionat: „Să fiu premiat aici, într-un loc care a dat atât de mult lumii culturii, cinematografiei, frumuseţii, este cu adevărat emoţionant…”. În plus, a adăugat o notă personală: „Familia mea are rădăcini în Italia, aşa că această recunoaştere are o semnificaţie specială pentru mine”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

ANRE propune un tarif la gaze apropiat de cel solicitat de Energocom

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune un tarif la gazele naturale apropiat de cel solicitat de Energocom. Reglementatorul estimează un preț de 18,80...

Apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești cu ajutorul Băncii Mondiale

Lucrările de extindere a sistemului regional de alimentare cu apă în raioanele Cahul și Vulcănești avansează conform graficului. Proiectul, în valoare de peste 9...

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.