StiripesurseȘtirile zileiSUA au dispus suspendarea tuturor zborurilor interne şi internaţionale cu avioanele...

SUA au dispus suspendarea tuturor zborurilor interne şi internaţionale cu avioanele de vânătoare F-35

Publicat:

Statele Unite au anunţat, joi, suspendarea tuturor zborurilor interne şi internaţionale cu avioanele de vânătoare F-35, după prăbuşirea unui aparat de zbor la sfârşitul lunii septembrie, conform Pentagonului, potrivit Mediafax.

Autorităţile americane suspectează o defecţiune la sistemul de alimentare cu combustibil, a anunţat un purtător de cuvânt al Departamentului american al Apărării.

Citește și : Cel mai bogat om din Tanzania a fost răpit de bărbaţi înarmaţi la Dar es Salaam

Verificările au fost dispuse în cadrul investigaţiei privind prăbuşirea unui avion F-35B în zona Beaufort, statul Carolina de Sud, pe 28 septembrie. “Decizia de efectuare a verificărilor a fost luată în contextul prezentării datelor preliminare în cadrul investigaţiei în cazul avionului F-35B prăbuşit în Carolina de Sud”, a transmis un purtător de cuvânt al Pentagonului citat de agenţiile de presă Reuters şi Associated Press.

Verificările tehnice ar urma să fie finalizate în 24-48 de ore, conform Departamentului american al Apărării.


Un avion de tip F-35B Lightning II, aparţinând Forţelor Navale americane, s-a prăbuşit pe 28 septembrie în apropierea Bazei aeriene Beaufort, situată în statul Carolina de Sud. Pilotul a reuşit să se catapulteze.

Citește și : Bilanţul inundaţiilor devastatoare din Mallorca urcă la 12 morți

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

ANRE propune un tarif la gaze apropiat de cel solicitat de Energocom

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune un tarif la gazele naturale apropiat de cel solicitat de Energocom. Reglementatorul estimează un preț de 18,80...

Apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești cu ajutorul Băncii Mondiale

Lucrările de extindere a sistemului regional de alimentare cu apă în raioanele Cahul și Vulcănești avansează conform graficului. Proiectul, în valoare de peste 9...

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.