Perioada petrecută în închisoare este “foarte grea”, “epuizantă”, “un coşmar”, a declarat luni fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, încarcerat de 20 de zile după condamnarea sa în cazul finanţării libiene a campaniei sale prezidenţiale din 2007, relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro.
El a făcut aceste remarci în timpul unei audieri la Curtea de Apel din Paris cu privire la cererea sa de eliberare.
Citeşte şi: Instituțiile publice au cumpărat de la Lukoil carburanţi de 125 milioane de lei în 2025 – Stiripesurse.md
“Este greu, este foarte greu, cu siguranţă este aşa pentru orice deţinut. Aş spune chiar că este epuizant”, a declarat el, adăugând că vrea să aducă un omagiu personalului penitenciarului care “a făcut acest coşmar suportabil”.
Parchetul General a solicitat luni, în cadrul unei audieri la Curtea de Apel din Paris, eliberarea sub supraveghere judiciară a fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy.
“Riscurile de coluziune şi intimidare a martorilor justifică cererea de plasare sub supraveghere judiciară”, a declarat avocatul general Damien Brunet, solicitând ca cererea lui Nicolas Sarkozy de a fi eliberat să fie admisă.











