StiripesurseȘtirile zileiAni grei de închisoare pentru FURT de bani europeni

Ani grei de închisoare pentru FURT de bani europeni

Publicat:

Judecătoria Cimișlia, sediul Central, l-a condamnat pe 7 noiembrie pe directorul unei companii la nouă ani de închisoare și amendă de 450.000 de lei pentru delapidare din fonduri europene. Instanța a dispus încasarea din contul inculpatului a 701.800 de lei. Inculpatul a fugit înaintea pronunțării sentinței.

Potrivit procurilor, inculpatul a încheiat un contract cu Agenția pentru Eficiență Energetică și o companie beneficiară în cadrul Proiectului „Energie și Biomasă”, finanțat de Uniunea Europeană. El s-a obligat să livreze echipamente de producere a brichetelor de biomasă în valoare de 638.000 de lei, transmite tvrmoldova.md.

Vezi şi: VIDEO Rușii atacă la Dunăre – O nouă dronă s-a prăbușit în România, la doar 5 kilometri de granița cu Ucraina – Stiripesurse.md

Expertiza tehnică a constatat că două dintre cele trei utilajele livrate nu corespundeau specificațiilor prevăzute în contract.

Sub pretextul înlocuirii lor, inculpatul ar fi ridicat echipamentele din depozit și le-ar fi înstrăinat unor persoane necunoscute, însușindu-și banii obținuți.


El nu a restituit banii primiți de la Agenția pentru Eficiență Energetică, cauzând instituției în proporții deosebit de mari.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Sud în termen de 15 zile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.