StiripesurseCultură și MediaNetflix deschide primele sale parcuri tematice în Statele Unite

Netflix deschide primele sale parcuri tematice în Statele Unite

Publicat:

Pirat într-un joc imersiv inspirat de manga ”One Piece” sau participant la un carnaval organizat de Wednesday Addams, asta propune Netflix în primele sale parcuri tematice deschise în Statele Unite, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Pentru primul său ”Netflix House” (Maison Netflix), care se deschide miercuri, gigantul american de streaming a ales unul dintre cele mai mari centre comerciale din ţară, situat în King of Prussia, o suburbie a oraşului Philadelphia (est). Următoarele vor fi deschise la Dallas (Texas) pe 11 decembrie şi în Las Vegas (Nevada) în anul 2027.

Vezi şi: VIDEO Rușii atacă la Dunăre – O nouă dronă s-a prăbușit în România, la doar 5 kilometri de granița cu Ucraina – Stiripesurse.md

Intrarea în spaţiul cu o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi, decorat în spiritul celor mai celebre producţii ale platformei (”Bridgerton”, ”Stranger Things”, ”Squid Game”, ”KPop Demon Hunters”) este gratuită.

Activităţile, care includ mini-golf, cinema, restaurant şi un magazin de suveniruri, sunt contra-cost.


În ultimii ani, Netflix a propus acest tip de experienţă pentru o durată limitată (au fost organizate până acum circa 40 de activităţi în 350 de oraşe).

Dar întrucât e dificilă găsirea unor spaţii suficient de mari pentru a le găzdui, ”a devenit evident că am avea mai multă flexibilitate dacă am dispune de un amplasament permanent”, a precizat directoarea de marketing a companiei, Marian Lee, cu prilejul unei mese rotunde cu presa organizată luni.

Gigantul de streaming a optat pentru centre comerciale în suburbiile oraşelor Philadelphie şi Dallas, unde activităţile propuse se vor schimba regulat, pentru a deveni astfel ”o destinaţie cotidiană” pentru populaţia locală.

Turiştii sunt mai degrabă aşteptaţi pe principalul bulevard din Las Vegas, The Strip, peste doi ani, cu ”un proiect puţin diferit”.

Întrebată de AFP despre costul proiectelor, Marian Lee a spus că nu dispune de ”cifre exacte”, dar poate spune că este vorba despre ”o investiţie enormă de capital atât pentru spaţiu, cât şi pentru fabricarea decorurilor”.

Decorurile sunt într-adevăr minuţioase, fie că e vorba despre cele din spaţiile publice – care oferă numeroase oportunităţi foto – sau de cele din sălile de activităţi.

Pentru moment, nu este prevăzut niciun proiect similar în afara Statelor Unite. Dacă vor exista proiecte şi în alte ţări, directoarea de marketing a explicat că ”va fi nevoie de o abordare diferită”, care să ţină cont de specificul local în domeniul imobiliar, dar şi de gusturile şi obiceiurile de consum. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Soții românilor vor putea aplica pentru cetățenia română fără obligația de a locui în România

Soții cetățenilor români care locuiesc în străinătate ar putea solicita cetățenia română fără obligația de a avea domiciliul în România, potrivit unui proiect de...

Topul celor mai aglomerate destinații turistice din lume. Primele trei locuri sunt din aceeași țară

Topul 10 al celor mai aglomerate destinații turistice din lume are pe primele trei locuri, orașe sunt din aceeași țară. Cea mai aglomerată destinație...

Țara din Europa pe care turiștii încă o ignoră. Este la fel de frumoasă ca Grecia

Grecia este o destinație frecvent aleasă de cei care vor să organizeze o vacanță într-o zonă caldă, cu ieșire la mare. Cu toate acestea,...

Infertilitatea ar putea afecta 80 de milioane de femei în următorii 10 ani. Care este motivul?

Potrivit unui studiu, numărul de cazuri de infertilitate în rândul femeilor ar putea crește de până la 80 de milioane în următorii 10 ani....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.