StiripesurseȘtirile zileiAlcool etilic – în comerț. Tone au fost ridicate la Orhei

Alcool etilic – în comerț. Tone au fost ridicate la Orhei

Publicat:

Oamenii legii au documentat activitatea unui grup, constituit din doi bărbați și trei femei cu vârste cuprinse între 50 și 65 de ani, specializați în transportarea și comercializarea ilegală a alcoolului etilic pe teritoriul mai multor raioane ale țării.

Citește și: În Moldova ar exista laboratoare de producere a drogurilor sintetice

Pe parcursul lunii noiembrie curent, în cadrul acțiunilor procesuale desfășurate, polițiștii au efectuat 14 percheziții simultane atât în raionul Orhei, cât și în alte localități ale Republicii Moldova. În urma acestora, a fost ridicată 2 335 de litri de substanță lichidă incoloră, cu caracteristici similare alcoolului etilic, depozitată în diverse recipiente și pregătită pentru vânzare.

Totodată, investigațiile au stabilit că, un bărbat de 52 de ani, originar din raionul Ialoveni, asigura transportarea alcoolului etilic către domiciliile celorlalți membri, care îl îmbuteliau și îl comercializau. Întreaga cantitate de substanță a fost ridicată și transmisă pentru efectuarea expertizei, în vederea stabilirii originii și compoziției acesteia.

Poliția continuă acțiunile de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și pedepsirea tuturor persoanelor implicate.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mitropolia Chișinăului critică folosirea simbolurilor religioase în promovarea Moldova Pride

Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove și-a exprimat nedumerirea față de utilizarea imaginii Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din Capitală în materialele de promovare ale...

Moldovagaz va aproviziona cu gaze regiunea transnistreană până la sfârșitul anului

Societatea pe Acțiuni Moldovagaz va continua să fie responsabilă de aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene până la 31 decembrie 2026, după ce...

Valeriu Chiveri s-a întâlnit cu ambasadorul Canadei

Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a avut astăzi o întrevedere cu E.S. dl Gavin Buchan, Ambasadorul Canadei în Republica Moldova, cu reședința la București,...

Un studiu ignorat de autorităţile americane, despre efectele alcoolului asupra sănătăţii, publicat într-o revistă independentă

Un studiu care a constatat că chiar şi un consum moderat de alcool poate creşte riscurile pentru sănătate a fost publicat integral într-o revistă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.