Comisia parlamentară pentru politică externă va propune deputaților denunțarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Federația Rusă privind înființarea și funcționarea centrelor culturale.
Proiectul de denunțare a acordului a fost votat săptămâna trecută de cabinetul de miniștri. Potrivit Ministerului Culturii, în contextul situației geopolitice actuale și al riscului ridicat de dezinformare, documentul poate fi folosit ca instrument de influență și propagandă. Instituția susține că lipsa unui centru cultural al Moldovei în Rusia face înțelegerea dezechilibrată și inutilă.
Acordul a fost semnat în 1998 și a intrat în vigoare în 2001. În baza acestuia, Rusia a deschis la Chișinău, în 2009, Centrul Cultural Rus, aflat sub controlul Ambasadei Federației Ruse și finanțat de agenția Rossotrudnicestvo, inclusă pe lista sancțiunilor internaționale impuse de Uniunea Europeană.
Inițiativa de denunțare a fost lansată acum nouă luni, după ce mai multe drone rusești au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova.
Decizia Guvernului a stârnit critici din partea opoziției. Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, o consideră neîntemeiată și strict politică. „Închiderea Centrului Rus de Știință și Cultură din Chișinău nu are argumente solide. Guvernul nu a prezentat nicio dovadă de activitate subversivă. Astfel de centre funcționează și în alte state europene fără probleme”, a declarat Dodon. Liderul PSRM a adăugat că gestul autorităților contravine principiilor cooperării culturale și dialogului dintre Moldova și Rusia.











