StiripesurseȘtirile zileiSandu și Recean au refuzat salarii de două ori mai mari

Sandu și Recean au refuzat salarii de două ori mai mari

Publicat:

Salariile președintei și ale premierului au rămas de aproape de două ori mai mici decât cele ale miniștrilor și deputaților deoarece atât Maia Sandu, cât și fostul prim-ministru Dorin Recean, au refuzat majorările salariale.

Citește și: Socialiștii vor audieri parlamentare privind traficul de droguri

Potrivit NewsMaker.md, declarația a fost făcută de președintele Comisiei economie, buget și finanțe, deputatul PAS Radu Marian, în cadrul unui interviu. Parlamentul recunoaște că decizia a fost una „politică” și spune că ar putea fi revizuită.

„Cu siguranță, nu merită mai puțin. A fost o alegere politică a acestor persoane.  A fost alegerea lor. Au refuzat. Domnul Recean a refuzat orice creștere salarială, doamna președintă la fel.  Și eu cred că trebuie să corectăm lucrurile astea. Da, probabil o să apară critici că, iată, sunt și alți pensionari care au salarii mult mai mici, dar, totuși, vă dați seama, sunt primele persoane în stat. (…) Noi primim multe critici…”, a declarat Radu Marian.

Precizăm că atât președintele Republicii Moldova, cât și prim-ministrul, ridică un salariu lunar de aproximativ 20 de mii de lei. Potrivit unui studiu realizat de compania iData, Maia Sandu are, în prezent, cel mai mic salariu dintre toți liderii europeni.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.