StiripesurseSocialTot mai mulţi turişti străini aleg ţara noastră ca destinaţie de...

Tot mai mulţi turişti străini aleg ţara noastră ca destinaţie de vacanţă

Publicat:

Tot mai mulți turiști străini aleg Republica Moldova ca destinație de vacanță, transformând o țară considerată mult timp „necunoscută” pe harta Europei într-un punct de interes tot mai vizibil. Atrași de istorie, gastronomie, vinuri și ospitalitatea locală, vizitatorii vin din toate colțurile lumii, iar datele internaționale arată că R. Moldova este una dintre destinațiile turistice cu cea mai rapidă creștere din Europa.

Pentru un grup de turiști din Olanda aflați în vizită la Chișinău, turul orașului începe chiar cu Parlamentul Republicii Moldova. Ei aleg anual câte o destinație mai puțin explorată, iar în acest an și-au îndreptat pașii spre Moldova, transmite tvrmoldova.md.

Citeşte şi: Numele lui Zelenski a ajuns în cel mai mare scandal de corupție de până acum – Stiripesurse.md

„Mergem în fiecare an, în noiembrie, într-o țară nouă. Anul trecut am fost în Armenia, înainte în Georgia. Ne atrag țările cu istorie sovietică vizibilă în locurile pe care le vizităm. Moldova este mică și, în Olanda, știm foarte puțin despre ea. Ne plac locurile cu puțini turiști, unde descoperim culturi noi. De când am aterizat, am observat că oamenii sunt extrem de prietenoși și deschiși”, au spus vizitatorii olandezi.

Ghidul care însoțește turiștii confirmă că interesul pentru Republica Moldova este în creștere constantă. Cele mai populare activități includ tururile prin Chișinău, vizitele la cramele subterane, dar și excursiile în Transnistria, percepută ca o atracție aparte datorită atmosferei sovietice încă prezentă.


„Acum, Chișinăul și Republica Moldova sunt vizitate de turiști din SUA, Europa, Bulgaria, Polonia. Foarte mulți solicită tururi în Transnistria, e o atracție populară”, a spus ghidul Anastasia Creciun.

Citeşte şi:  După 20 de ani de la atentatele de la Madrid, Europa omagiază toate victimele terorismului, într-o Spanie divizată

Potrivit Oficiului Național al Turismului (ONT), creșterea interesului se confirmă și în statistici. Republica Moldova a înregistrat o creștere de 62% a sosirilor internaționale față de 2019, depășind multe destinații consacrate din regiune, iar comparativ cu anul 2024, numărul turiștilor străini a crescut cu 55%.

Autoritățile spun că aceste rezultate sunt datorate promovării externe, cooperării cu administrațiile publice, dar și orientării către un turism sustenabil, bazat pe autenticitate.

„Este un succes comun – administrații centrale și locale, mediul asociativ, antreprenori locali. Punem accent pe cooperarea cu ambasadele și alte ministere, pentru că turismul este o industrie complexă. Avem un plus de 55% față de 2024, ceea ce arată interesul crescând pentru Moldova, atât în turismul local, cât și în cel străin”, a spus directorul interimar ONT, Ana Șandra.

În prima jumătate a anului 2025, conform Organizației Mondiale a Turismului, Republica Moldova s-a clasat în Top 10 destinații europene cu cea mai rapidă creștere.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Organizațiile studențești se opun comasării Universității din Cahul cu UTM și cer consultări reale

Mai multe organizații studențești din Republica Moldova se declară împotriva intenției Ministerului Educației și Cercetării de a comasa prin absorbție Universitatea de Stat „Bogdan...

Decret prezidențial: Nicolae Popescu primește rangul diplomatic de ambasador

Nicolae Popescu, emisar special al Președintelui Republicii Moldova pentru afaceri europene și parteneriate strategice, a primit rangul diplomatic de ambasador, printr-un decret semnat la...

Germania: Inflația a scăzut la 1,8% în decembrie, pe fondul reducerii prețurilor la energie și alimente

Prețurile mai scăzute la energie și alimente au dus la reducerea ratei anuale a inflației în Germania la 1,80% în decembrie, a anunțat vineri...

Șantaj în Chișinău: O femeie a fost amenințată ani la rând și constrânsă să plătească aproape 7.000 de euro

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI) au fost sesizați, la începutul lunii ianuarie, despre comiterea unui caz de șantaj, în care o femeie de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.