StiripesurseȘtirile zileiNoul ambasador al Germaniei a făcut o vizită la USM

Noul ambasador al Germaniei a făcut o vizită la USM

Publicat:

 

Noul ambasador al Republicii Federale Germane în R. Moldova, Hubert Knirsch, a fost găzduit în prima sa vizită oficială la Universitatea de Stat din Moldova (USM).

„Părțile au trecut în revistă proiectele comune existente și au discutat noile direcții de cooperare, cu accent pe mobilitățile academice, inițiativele de cercetare interdisciplinară și dezvoltarea programelor de cercetare și educaționale”, se menționează într-o notă informativă emisă de reprezentanții USM.

Citeşte şi: Numele lui Zelenski a ajuns în cel mai mare scandal de corupție de până acum – Stiripesurse.md

În acest context, rectorul Igor Șarov l-a felicitat pe ambasadorul Hubert Knirsch pentru preluarea mandatului diplomatic. De asemenea, rectorul USM și-a exprimat încrederea că discuțiile constructive, precum și deschiderea Universității pentru extinderea parteneriatelor cu universitățile germane, vor continua să aibă un impact pozitiv asupra proiectelor derulate, precum și asupra internaționalizării proceselor universitare.


La rândul său, excelența sa Hubert Knirsch a subliniat disponibilitatea Ambasadei de a sprijini intensificarea colaborărilor și valorificarea oportunităților comune.

1763374988847 Ambasadorul%20Hubert%20Knirsch%20la%20USM1763375033462 Ambasadorul%20Hubert%20Knirsch%20cu%20Igor%20Sarov

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atelier de olărit la Chișinău

La Chișinău, un atelier de olărit organizat de Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice oferă publicului posibilitatea de a învăța tehnici de bază...

Moldova a obținut dreptul de a exporta ouă pentru incubare în Ucraina

Republica Moldova a obținut dreptul de a exporta ouă pentru incubare în Ucraina, anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Citește și: Scandal la BAC:...

Zelenski revocă limbii ruse statutul de limbă protejată în Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat vineri o lege care revocă limbii ruse statutul de limbă protejată în Ucraina, potrivit AGERPRES. Citește și: MAE: În...

Festival literar internațional la Chișinău și Ungheni

Poezia română, greacă, franceză și maghiară și-a dat întâlnire la un inedit festivalul literar. Evenimentul de la Muzeul Național al Literaturii Române este dedicat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.