StiripesurseCultură și MediaDiverseÎmbătrânirea și riscul de cancer. Ce-au descoperit oamenii de știință

Îmbătrânirea și riscul de cancer. Ce-au descoperit oamenii de știință

Publicat:

Un nou studiu, realizat pe şoareci de laborator, deschide o perspectivă neaşteptată asupra legăturii dintre îmbătrânire şi cancer. Cercetătorii de la Universitatea Stanford au observat că şoarecii mai în vârstă dezvoltă mai puţine tumori pulmonare şi cu o agresivitate mai redusă comparativ cu cei tineri, contrar a ceea ce se credea până acum, respectiv că riscul de cancer creşte constant odată cu vârsta.

În cadrul studiului au fost comparați şoareci tineri, cu vârste între patru şi şase luni, cu şoareci bătrâni, de aproximativ 20 – 21 de luni, aflaţi aproape de durata maximă de viaţă. Animalele au fost modificate genetic pentru a dezvolta tumori pulmonare marcate fluorescent. După inducerea cancerului, echipa a monitorizat evoluţia tumorilor timp de 15 săptămâni, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Rezultatele au fost surprinzătoare: animalele mai tinere au dezvoltat tumori de trei ori mai numeroase, iar acestea au fost şi vizibil mai mari. Practic, cancerele lor erau mult mai severe decât ale rozătoarelor mai vârstnice, după cum se arată într-un raport publicat pe site-ul universității Stanford.

Acest model contrazice teoria consacrată conform căreia riscul de cancer creşte odată cu vârsta prin acumularea de mutaţii care apar odată cu îmbătrânirea şi se aliniază unor observaţii clinice din populaţia umană foarte vârstnică, unde incidenţa cancerului începe să se stabilizeze sau chiar să scadă după 85 de ani.


Cercetarea oferă o nouă perspectivă asupra rolului îmbătrânirii, sugerând că procesele biologice care intervin la vârste extreme ar putea fi valorificate pentru dezvoltarea unor tratamente inovatoare.

„Este o descoperire remarcabilă. Ne-am fi aşteptat ca animalele mai în vârstă să dezvolte un număr mai mare de cancere şi tumori cu o agresivitate crescută, însă rezultatele studiului nu confirmă deloc acest lucru”, a declarat Monte Winslow, conferenţiar universitar şi specialist în genetică şi patologie.

Deşi mecanismele moleculare care ar putea explica acest fenomen nu sunt încă pe deplin înţelese, autorii studiului subliniază că recenta descoperire este semnificativă şi ridică întrebări importante despre modul în care îmbătrânirea influenţează biologia tumorală. Potrivit autorilor, explicaţia ar putea fi legată de modificări moleculare cumulative, care, paradoxal, ajung să limiteze dezvoltarea tumorală.

Pentru a înţelege mecanismele implicate, cercetătorii au analizat rolul a 25 de gene, cunoscute pentru rolul lor în suprimarea tumorilor, pe care le-au dezactivat pe rând înaintea de a induce cancerul la animalele studiate.

Una dintre ele, gena PTEN, s-a remarcat printr-un efect mult mai puternic la şoarecii tineri. PTEN este o genă esenţială în reglarea diviziunii celulare, iar mutaţiile sale la oameni sunt asociate cu formarea de hamartoame – tumori benigne ce pot creşte riscul de cancer.

La şoarecii tineri, pierderea funcţiei PTEN a dus la tumori mult mai agresive. În schimb, la şoarecii bătrâni, efectul a fost semnificativ diminuat.

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

Analizele ulterioare ale expresiei genelor din celulele tumorale au arătat că semnăturile moleculare ale îmbătrânirii persistă chiar şi în tumorile bătrâne, deşi acestea se divid rapid – un rezultat neaşteptat care sugerează că aceeaşi mutaţie ar putea avea consecinţe diferite în funcţie de vârstă.

Implicaţiile pentru medicina umană sunt încă neclare, însă studiul vine într-un moment în care incidenţa cancerului, inclusiv a cancerului pulmonar, creşte în rândul persoanelor adulte mai tinere, chiar şi în absenţa factorilor clasici de risc precum fumatul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.