StiripesurseȘtirile zileiMărfuri ilicite introduse fraudulos în țară

Mărfuri ilicite introduse fraudulos în țară

Publicat:

Ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal au documentat trei cazuri de încălcare a legislației vamale, ce vizează nedeclararea mărfurilor transportate în cadrul controlului vamal.

Citește și: Decis! Zona fostului Hotel Național va fi securizată

Cazurile au fost înregistrate după ce, în proximitatea localității Leușeni, au fost stopate și supuse verificărilor trei unități de transport.

Astfel, într-un autocar de model Setra, ce efectua ruta regulată Germania-Moldova, la volanul căruia se afla un conațional în vârstă de 40 ani, au fost depistate mărfuri de uz casnic, piese auto, articole cosmetice și parfumuri, nedeclarate la trecerea frontierei de stat.

Într-un alt autocar de model Van Hool, la volanul căruia se afla un conațional în vârstă de 33 ani, au fost depistate articole vestimentare, în cantități comerciale, nedeclarate în cadrul controlului vamal.


Totodată, într-un mijloc de transport de model Mercedes-Benz Sprinter, condus de un conațional în vârstă de 31 ani, au fost depistate diverse mărfuri, ce au fost declarate neautentic la trecerea frontierei vamale.

Prin urmare, toate mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoanele riscă să fie atrase la răspundere contravențională.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.