StiripesurseExterneMinistrul italian al apărării vrea o nouă unitate de 5.000 de...

Ministrul italian al apărării vrea o nouă unitate de 5.000 de persoane care să combată războiul hibrid

Publicat:

Italia are nevoie urgentă de o nouă unitate civilă şi militară, cu un efectiv de 5.000 de persoane, pentru a combate ameninţările războiului hibrid, a declarat ministrul apărării, Guido Crosetto, într-un raport strategic publicat marţi, potrivit Reuters şi EFE.

Numeroase incidente suspecte care au avut loc recent în întreaga Europă au plasat guvernele în stare de alertă ridicată, ridicând întrebări cu privire la vulnerabilitatea regiunii la atacurile ruseşti care combină acţiuni militare şi non-militare, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

“Este necesar, utilizând instrumente clare şi într-un interval scurt de timp, să dezvoltăm o capacitate predictivă şi adaptabilă pentru acţiuni menite să prevină, să descurajeze şi să absoarbă atacurile hibride”, menţionează Crosetto în raportul său.

Propunerea sa constă în înfiinţarea unei ramuri cibernetice civil-militare prin crearea unui Centru pentru combaterea războiului hibrid, specializarea forţelor armate în utilizarea inteligenţei artificiale, protejarea lanţului de aprovizionare şi instruirea împotriva ameninţărilor cibernetice, notează EFE.


Noua unitate, care ar trebui să funcţioneze “24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână, 365 de zile pe an”, ar putea număra iniţial între 1.200 şi 1.500 de persoane, numărul acestora urmând să crească treptat până la 5.000, afirmă ministrul italian.

Italia se confruntă cu ameninţări de război hibrid în sectoare critice, precum infrastructura energetică şi aeroporturile şi ar trebui să înfiinţeze un centru pentru “combaterea dezinformării şi a acţiunilor ostile în domeniul războiului cognitiv”, a adăugat Crosetto.

Documentul său a fost supus dezbaterii într-o reuniune pe tema apărării găzduită luni de preşedintele italian Sergio Mattarella, la care au participat premierul Giorgia Meloni, şeful Statului Major, generalul Luciano Portolano, şi ministrul apărării în persoană.

Reuniunea “a abordat problema ameninţărilor hibride din partea Rusiei şi a altor actori străini ostili în calitate de provocare complexă pentru securitatea Europei şi a Italiei, precum şi pentru integritatea proceselor democratice”, a declarat biroul lui Mattarella.

Rusia a negat orice fel de responsabilitate pentru incidentele recente produse în mai multe ţări europene, notează Reuters.

Documentul ministrului italian al apărării relevă că, în 2024, în Italia au fost gestionate 1.979 de atacuri cibernetice şi 573 de incidente de securitate pe lună, ceea ce reprezintă o creştere de 40 % şi, respectiv, 89 % faţă de 2023.

În primul semestru al anului 2025, în Italia au fost înregistrate 1.549 de atacuri cibernetice, cu 53 % mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului precedent.

“Războiul hibrid este o realitate care afectează infrastructurile critice, centrele de luare a deciziilor, serviciile esenţiale şi însăşi structura fiecărei ţări, cu riscuri zilnice şi crescânde de daune catastrofale”, avertizează ministrul Crosetto, atrăgând atenţia că “atacurile, întreprinse prin dezinformare, război cognitiv şi în mediul cibernetic, exploatează faptul că Occidentul alege adeseori să nu reacţioneze”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.