StiripesurseExterneMacron: Există şansa de a se înregistra progrese reale către o...

Macron: Există şansa de a se înregistra progrese reale către o pace bună între Ucraina şi Rusia

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat marţi că ar exista ”în cele din urmă o şansă de a realiza progrese reale către o pace bună” între Ucraina şi Rusia, în deschiderea unei videoconferinţe a ‘Coaliţiei voinţei’ care sprijină Kievul, transmite AFP.

”Dar condiţia absolută pentru o pace bună este o serie de garanţii de securitate foarte robuste şi nu doar garanţii pe hârtie”, a avertizat şeful statului francez, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

El a precizat că secretarul de stat american Marco Rubio se va alătura acestei reuniuni a coaliţiei alcătuite în principal din ţări europene care doresc să furnizeze aceste garanţii Ucrainei.

”Ucraina a avut parte de promisiuni afectate de agresiunile ruse succesive şi în consecinţă sunt necesare garanţii solide”, a insistat preşedintele Macron.


Aceste declaraţii intervin într-un moment când diplomaţia este din nou în plină activitate pentru a încerca să găsească o soluţionare negociată a conflictului din Ucraina, după publicarea unui plan american ce a făcut obiectul discuţiilor în ultimele zile.

”Suntem în mod clar într-un moment crucial. Negocierile beneficiază de un nou elan şi trebuie să profităm de acest impuls. Aş dori să salut faptul că reuniunile de la Geneva, din 23 noiembrie, au permis o discuţie deschisă şi constructivă între Ucraina şi SUA”, a adăugat Emmanuel Macron.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ar urma să le prezinte liderilor ţărilor participante la această iniţiativă rezultatul discuţiilor desfăşurate duminică la Geneva pe baza planului american.

Conform presei americane, săptămâna trecută SUA au înaintat un plan ce prevedea în forma sa iniţială ca Ucraina să cedeze Rusiei complet regiunea Donbas (formată din provinciile Doneţk şi Lugansk) şi să-şi reducă forţele armate. În plus, Ucrainei i s-ar fi cerut să renunţe la obiectivul aderării la NATO şi să-şi limiteze mărimea armatei sale la 600.000 de militari.

În schimb, Rusia ar fi urmat să restituie Kievului părţi din teritoriile ocupate în provinciile Zaporojie şi Herson şi ar accepta ca Ucraina să primească garanţii de securitate de la SUA şi să adere la Uniunea Europeană, în timp ce teritoriile din Donbas cedate Rusiei ar deveni zone demilitarizate.

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

‘Coaliţia Voinţei’ este formată din 31 de ţări, inclusiv România, care au promis sprijin consolidat pentru Ucraina împotriva agresiunii ruse şi care este condusă de Regatul Unit şi Franţa. Iniţiativa a fost anunţată pe 2 martie 2025 de premierul britanic Keir Starmer, după summitul de la Londra privind Ucraina, desfăşurat sub motto-ul ‘Securizarea viitorului nostru’.

Obiectivul declarat al iniţiativei este de a facilita încercările de negocieri de pace între Kiev şi Moscova lansate de SUA în februarie acest an, printr-o contribuţie la garanţii de securitate suficient de solide pentru Ucraina pentru a asigura durabilitatea unei potenţiale încetări a focului şi a unui acord de pace.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber: ‘Locul Republicii Moldova este în UE’

Președintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, a efectuat o vizită la sediul Platformei Demnitate și Adevăr (DA), unde a discutat cu reprezentanții formațiunii...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Doi moldoveni au fost condamnați în Ucraina după ce au incendiat o clădire administrativă

Doi cetățeni ai Republicii Moldova, ambii în vârstă de 27 de ani, au fost condamnați în Ucraina la câte 12 ani de închisoare cu...

Programul activităților de reintegrare pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial

Programul activităților de reintegrare a ţării pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial. Documentul include 30 de proiecte și inițiative destinate dezvoltării...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.