StiripesurseExterneVictor Negrescu: România trebuie să pregătească până în 2028 câteva proiecte...

Victor Negrescu: România trebuie să pregătească până în 2028 câteva proiecte de anvergură europeană

Publicat:

România trebuie să identifice și să redacteze până în 2028 câteva proiecte de anvergură europeană pentru că va exista o finanțare specială pentru acestea în viitorul buget multianual pentru perioada 2028-2034, a declarat, la Strasbourg, vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu.

‘Aici m-aș referi, de exemplu, la hub-ul de securitate la Marea Neagră, la dezvoltarea acestui centru de competențe în materie cibernetică la noi în țară, transformarea într-o agenție dintr-un centru, la interconectările cu Republica Moldova, la interconectările cu Bulgaria, la interconectările cu Ungaria și statele vecine, fie pe cale rutieră, fie pe zona energetică, fie pe zona de trenuri de mare viteză’, a spus, miercuri, eurodeputatul PSD, în cadrul unui briefing pentru jurnaliști români.

‘Trebuie să pregătim aceste proiecte, nu doar idei, în așa fel încât să accesăm și respectivii bani’, a pledat Negrescu.

În context, el a deplâns faptul că asistăm la ‘PNRR-rizarea fondurilor europene’. ‘Începând cu 2028 accesarea banilor europeni din anvelopa națională va fi condiționată de reforme. Acum va ține de noi să setăm cum sunt corelate reformele cu accesarea banilor europeni’, a afirmat eurodeputatul care este vicepreședinte al Partidului Socialiștilor Europeni.

El a precizat că a discutat despre aceste aspecte cu comisarul european pentru buget, Piotr Serafin, pentru a înțelege cum se aplică aceste condiționalități și că a încercat să ofere o serie de soluții.


Mai mult decât atât, a explicat Negrescu, în arhitectura prezentată de Comisia Europeană va exista de o scădere a fondurilor din bugetul european pentru anvelopele naționale de la aproximativ 65% la 45%, mai multe fonduri urmând să fie gestionate direct de către Comisia Europeană.

‘Eu cred că România are nevoie de setarea unor priorități care, în opinia mea, trebuie să fie următoarele: menținerea anvelopei bugetare de 60 de miliarde de euro pentru țara noastră, care este similară cu ceea ce am primit în prezent, și aici cred că miniștrii responsabili trebuie să semneze pentru acest obiectiv. Dacă nu obțin 60 de miliarde trebuie să plece acasă. Al 2-lea obiectiv, cred eu, este ca aceste condiționalități să ofere suficientă flexibilitate pentru a nu bloca banii pentru beneficiari, așa cum se întâmplă în PNRR’, a declarat Negrescu.

Eurodeputatul din grupul S&D susține că nu trebuie să existe riscul ca o primărie sau un ONG să nu poată derula proiecte ‘dacă ai un ministru mai puțin capabil, nu ne putem permite lucrurile astea’.

El a mai pledat în întâlnirea cu jurnaliștii pentru ideea că ‘în planul pe care România îl va negocia trebuie să existe două programe operaționale-cheie – programul pentru sănătate și programul pentru educație -, pentru a putea să finanțăm în continuare dezvoltarea de unități medicale și pentru a sprijini educația, chiar dacă acolo au fost carențe în accesarea banilor europeni generate de incapacitatea administrativă’.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Analiză la sânge’ a dezastrului din sistemul de sănătate al Transnistriei

În luna iunie, de la Facultatea de Medicină a Universității de „stat” din stânga Nistrului vor absolvi aproximativ 100 de studenți. Dintre aceștia, 55...

Turneu internațional de Judo la Ocnița

Aproximativ 270 de tineri judocani și-au demonstrat talentul la un turneu internațional, organizat în nordul Republicii Moldova. Sportivi din România și Ucraina au fost...

Horoscopul zilei

Ziua de 5 iunie vine cu o energie intensă, marcată de influențe astrale care scot la suprafață emoții ascunse și decizii amânate. Luna activează...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.