StiripesurseȘtirile zileiUn medic ginecolog – condamnat. Ar fi vinovat de moartea unei...

Un medic ginecolog – condamnat. Ar fi vinovat de moartea unei gravide

Publicat:

Fostul șef al secției obstetrico-ginecologice a Spitalului raional din Ștefan Vodă a fost condamnat „pentru încălcarea din neglijență a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale”, faptă soldată cu decesul unei gravide, anunță procurorii.

Citește și: Droguri și mașini de lux ridicate de polițiștii de frontieră

Doctorul a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare cu interdicția de a exercita profesia de lucrător medical pe o perioadă de 2 ani. Executarea pedepsei cu închisoarea a fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 1 an, perioadă în care inculpatul trebuie să respecte obligațiile stabilite de organul de probațiune. Procurorii vor contesta sentința cu apel, solicitând o pedeapsă mai aspră.

Potrivit procurorilor, în iunie 2022, inculpatul, având atribuții de organizare și coordonare a activității medicale, aprobare a internărilor, evaluarea pacienților și organizarea transferurilor către instituții medicale superioare, manifestând neglijență față de obligațiile de serviciu, nu a redirecționat o femeie însărcinată, în vârstă de 28 de ani, care avea o sarcină cu risc sporit, către o instituție medicală corespunzătoare, internând-o într-un spital incompatibil pentru starea sa,  unde se acordă ajutor doar în caz de naștere fiziologică.

Când gravida a acuzat scurgerea lichidului amniotic și dureri, medicul a luat decizia de a finaliza sarcina prin operație cezariană, la locul adresării. Astfel, pacienta a fost transferată în sala de operație, fiind efectuată operația cezariană.  În timpul operației cezariene, medicul, manevrând cu obiecte înțepător-tăietoare, din imprudență, a lezat artera uterină stânga și polul inferior al rinichiului drept al pacientei. În perioada postoperatorie, starea ei nu a fost monitorizată corespunzător, iar sursa hemoragiei nu a fost identificată la timp, ceea ce a condus la agravarea stării de sănătate și, în final, la deces.


Expertiza medico-legală a stabilit că încălcările admise de medic au fost cauza directă a hemoragiei masive, șocului hemoragic și decesului femeii.

În scopul mușamalizării acțiunilor ilegale, inculpatul a dispus completarea unor acte medicale cu date false, pentru a ascunde neglijența sa și pentru a crea impresia că intervenția era una urgentă, deși pacienta trebuia redirecționată către o altă instituție medicală competentă pentru astfel de cazuri.

Instanța a mai dispus încasarea în mod solidar de la inculpat și de la IMSP „Spitalul Raional Ștefan Vodă” în beneficiul succesorului victimei a prejudiciului moral în sumă de 400.000 lei, precum și a despăgubirii pentru pierderea întreținătorului copiilor minori, până la atingerea majoratului acestora, în cuantum de 1/3 din salariu mediu lunar pe economie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.