Într-o acțiune de mobilizare comunitară, locuitorii cartierului „La Bazin” din satul Talmaza s-au unit pentru a transforma un spațiu anterior neglijat într-o zonă verde și primitoare.Potrivit EcoContact, locuitorii cartierului au participat activ la plantarea puieților de tei și castan, aduși cu grijă din pădure, iar pregătirea gropilor pentru plantare a fost realizată cu precizie.
„Este important ca acest loc să devină un spațiu în care oamenii să se simtă bine și să se adune împreună. Copiii să aibă unde să alerge și să se joace, iar adulții să se bucure de un mediu curat și sănătos”, spun localnicii.
Printre participanți s-a aflat și Nicolae, un tânăr care a crescut în cartier și care a revenit special din Norvegia pentru a se alătura inițiativei.
„Am fotografii din copilărie cu acest loc, care era plin de gunoi. Acum vrem să îl transformăm într-un spațiu verde pentru copiii noștri și pentru întreaga comunitate”, a spus el.
Citește și: Primul registru electronic pentru energia regenerabilă, lansat în R. Moldova
În acțiune au fost implicate toate categoriile de vârstă, iar fiecare participant a contribuit la transportul solului, plantarea puieților și amenajarea zonelor din jur. Animalele de companie ale locuitorilor au urmărit întreaga activitate, fiind parte din atmosfera comunitară.Inițiativa din Talmaza este un exemplu de implicare civică și responsabilitate față de mediu, arătând cum efortul comun poate transforma spațiile neutilizate în locuri utile și plăcute pentru comunitate.
Activitatea a fost realizată în cadrul proiectului „Îmbunătățirea managementului ariilor protejate din Republica Moldova prin dezvoltarea instituțională, consolidarea capacităților și restaurarea habitatelor” , derulat în cadrul International Partnerships Austria, cu sprijinul Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA) și implementat de AO Societatea Ecologică „Biotica” și AO EcoContact.
