StiripesurseSportTAS a anulat excluderea totală a schiorilor ruși și belaruși de...

TAS a anulat excluderea totală a schiorilor ruși și belaruși de la Jocurile Olimpice de iarnă

Publicat:

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anulat marți excluderea totală a schiorilor ruși și belaruși din competițiile internaționale, deschizând calea pentru participarea lor sub drapel neutru la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina din 2026, ce vor avea loc între 6 și 22 februarie, informează AFP.

Dacă ‘îndeplinesc criteriile’ stabilite de Comitetul Internațional Olimpic (CIO) pentru a obține statutul neutru, sportivii din cele două țări ‘ar trebui să aibă voie să participe la probele de calificare’ ale Federației internaționale de schi (FIS) pentru următoarele Jocuri de iarnă, a explicat TAS într-un comunicat, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Această decizie, luată de urgență a doua zi după o audiere cu ușile închise, era așteptată, deoarece TAS a argumentat în același mod la sfârșitul lunii octombrie pentru sănierii ruși, în timp ce federația internațională de profil dorea ca aceștia să fie în continuare interziși complet.

Însă domeniul său de aplicare este cu atât mai important cu cât FIS supervizează discipline (schi alpin, schi de fond și schi acrobatic, snowboarding) ce reprezintă mai mult de jumătate din podiumurile de la Jocurile Olimpice de iarnă, Rusia fiind din punct de vedere istoric dominantă în probele de schi fond.


Sesizată cu două cereri separate, una din partea autorităților și a 12 schiori și para-schiori ruși, cealaltă din partea federației și a cinci schiori belaruși, TAS a reamintit că ‘statutul FIS protejează indivizii împotriva discriminării și impune ca FIS să fie neutră din punct de vedere politic’.

Prin urmare, cea mai înaltă instanță din lumea sportului a considerat că FIS i-a exclus pe schiorii din cele două țări ‘din cauza naționalității lor, indiferent dacă’ aceștia îndeplineau ‘criteriile de eligibilitate pentru sportivii individuali neutri’.

La mijlocul lunii septembrie, prin reînnoirea sistemului adoptat pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, CIO a deschis calea participării Rusiei și Belarusului sub drapel neutru, cu condiția ca sportivii în cauză să nu fi avut contract cu armata și să nu fi susținut activ invazia Ucrainei din februarie 2022.

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

În plus, TAS a decis că para-sportivii ruși vor putea participa la Jocurile Paralimpice ‘în aceleași condiții ca și ceilalți para-sportivi’, adică cu imn și drapel, întrucât Comitetul Internațional Paralimpic a votat la sfârșitul lunii septembrie reintegrarea lor deplină.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.