StiripesurseSocialVIDEO Locuitorii din Hăsnășenii Mari s-au supărat pe primar şi cer...

VIDEO Locuitorii din Hăsnășenii Mari s-au supărat pe primar şi cer referendum

Publicat:

Satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia ar putea rămâne fără primar. Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat un grup de inițiativă format din 20 de persoane pentru colectarea semnăturilor în vederea organizării unui referendum local de revocare a primăriței Angela Moroșan.

Decizia vine pe fondul unor acuzații privind lipsa de transparență, proiecte nerealizate și tensiuni între administrația locală și consilierii din sat. Primărița respinge acuzațiile și califică inițiativa drept un atac politic, transmite moldova1.md.

Citeşte şi: 26 decembrie este termenul limită pentru achitarea impozitului pe avere 2025 – Stiripesurse.md

Consilierul local Andrei Arhirii, unul dintre vocile critice, afirmă că multe dintre deciziile adoptate în ultimii ani nu au fost duse la îndeplinire.

„Avem multe decizii frumoase care nici până astăzi nu s-au realizat. Chiar și decizia privind transparența – crearea unui site, publicarea dispozițiilor, filmarea ședințelor – nu a fost implementată”, a spus acesta.


Primărița Angela Moroșan respinge acuzațiile și consideră procedura o inițiativă cu substrat politic.

„Eu am să contest chestia asta și o să vedem. Ultimul cuvânt va fi al instanței. Din momentul în care am fost învestită, au apărut conflicte cu domnul Arhirii, fostul meu contracandidat”, a declarat ea.

În localitate, opinia publică este divizată.
Unii locuitori susțin primărița:

„Este o primăriță adecvată, foarte bună, cu studii juridice. Nu avem nimic împotriva ei”.

„Nu sunt de acord cu ce fac consilierii. Avem o primăriță la care satul a visat: liniștită, transparentă”.

Alții cer demiterea ei:

„Eu susțin revocarea, nu a făcut nimic în Hăsnășeni. Numai se judecă”.

„Lucrul stă pe loc și nu poți înțelege cine e vinovat”.

Conform deciziei CEC, grupul de inițiativă are termen până la 30 ianuarie 2026 pentru a colecta cel puțin 123 de semnături, adică 10% din cei 1.226 de alegători ai satului Hăsnășenii Mari. Dacă pragul este atins, va putea fi inițiat un referendum local pentru revocarea primăriței.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 august. ANRE introduce o nouă taxă

Șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea...

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 09 bani. Dolarul...

Mărfuri de contrabandă depistate la Vamă

Echipele mobile ale Serviciului Vamal au depistat bunuri în valoare totală de peste 170 de mii de lei, transportate fără acte de proveniență legală...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.